Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:26 27 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Tentativă de înșelăciune la telefon. Autorul s-a dat drept fratele victimei, diagnosticat cu coronavirus. Ce poveste avea suspectul

ro

07 Apr, 2020 19:20 1045 Marime text
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 5 au fost sesizați de către o femeie, de 44 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei tentative la infracțiunea de înșelăciune.

În urma cercetărilor a reieșit faptul că femeia a fost contactată pe telefonul fix de către o persoană care s-a recomandat a fi fratele acesteia și care i-a comunicat faptul că, în timp ce se afla la locul de muncă, i s-ar fi făcut rău și ar fi ajuns la spital, fiind diagnosticat cu COVID-19. În acest context, bărbatului i s-ar fi solicitat suma de 20.000 de lei pentru a achiziționa un aparat de ventilație, precizează IPJ Constanța.


Femeia i-a spus apelantului că nu are suma de bani cerută, iar acesta ar fi insistat, spunând că va reveni mai târziu cu un telefon.

Între timp, femeia a luat legătura cu fratele său, dându-și seama ca a fost victima unei tentative la infracțiunea de înșelăciune.

Deși, în acest caz, nu a fost creat niciun prejudiciu material, această metodă are un impact emoțional foarte mare asupra victimelor.

În acest context, polițiștii constănțeni vă recomandă:
- nu oferiți niciun fel de date personale prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor;
- nu trimiteți sume de bani unor persoane necunoscute, indiferent de pretextul acestora;
- sesizați cea mai apropiată secție de poliție sau apelați 112 dacă aveți suspiciunea că ați putea fi victimă a unei infracțiuni de înșelăciune.

Ti-a placut articolul?

Comentarii