Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:38 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa Preşedintele CCIR Mihai Daraban l-a primit pe Consulul General al Republicii Turcia, într-o vizită de stârşit de mandat

ro

20 Aug, 2018 15:22 1947 Marime text
Mihai Daraban, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi Preşedinte al CCINA Constanţa l-a primit astăzi, 20 august, la sediul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, pe Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Excelenţa Sa Uygar Mustafa Sertel.

Întrevederea a avut loc în contextul încheierii mandatului domnului Consul General. Excelenta Sa a fost însoţită de Kadir Yazihan, Ataşatul Comercial al Consulatului General al Turciei, la Constanţa, transmite CCINA Constanţa.

În cadrul discuţiilor a fost abordat stadiul foarte bun al relaţiilor bilaterale actuale, Mihai Daraban apreciind, în mod deosebit, activitatea Consulului General şi i-a urat succes în activitatea viitoare.

La rândul său, diplomatul turc a afirmat că, a întâlnit aici oameni minunaţi cu care a avut o colaborare foarte bună şi că, a fost o plăcere să cunoască Conducerea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, pe parcursul mandatului său.

De asemenea, în cadrul vizitei de încheiere a mandatului Consulului General al Republicii Turcia la Constanta, s-au repus pe tapet toate problemele bilaterale. Una dintre cele mai importante tematici a fost reluarea liniilor RO – RO şi RO – LA, între Constanţa şi Istanbul. Domnul Preşedinte Mihai Daraban speră că, Autoritatea Vamală şi Poliţia de Frontieră se vor trezi la realitate şi vor sprijini acest proiect, nu ca în anul 2012 când, autoturismele persoanelor fizice nu au fost acceptate, din cauza viciilor de procedură, în aceste programe de transport. În perioada 28 – 29 august a.c., Ministrul Transporturilor din Republica Turcia va fi prezent la Constanţa, ocazie cu care se va relua punerea în discuţie a acestui proiect.


În final, Preşedintele Mihai Daraban i-a mulţumit Consulului General şi i-a oferit un mic cadou tradiţional, în semn de apreciere pentru contribuţia substanţială la dezvoltarea și consolidarea relaţiilor economice şi de colaborare româno – turce, în Dobrogea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii