Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța „Hip Hip Zbumzzi - Caravana Zbumzzi” ajunge în parcul din Km. 4-5. Programul din această săptămână

ro

25 Aug, 2020 08:12 1701 Marime text
  • În fiecare zi, de luni până sâmbătă, de la ora 17.00, cei mici vor avea parte de seri atractive și vor petrece clipe de neuitat în compania trupei Zbumzzi.

Copiii din cartierul Km. 4-5 au motive de bucurie: minunata echipă Zbumzzi vine la ei în parc, în perioada 24-29 august.

Întâlnirile sunt incluse în cadrul proiectului  „Hip Hip Zbumzzi – Caravana Zbumzzi”.

În fiecare zi, de luni până sâmbătă, de la ora 17.00, cei mici vor avea parte de seri atractive și vor petrece clipe de neuitat în compania trupei Zbumzzi, așa cum au petrecut și copiii din cartierul Poarta 6 (10-15 august), dar și cei din Parcul Viitorului (17-23 august).

Iată programul din această săptămână:

Luni, 24 august - Spectacol de dans cu Trupa ZBUMZZI
Marți, 25 august - „Fata babei și fata moșului”
Miercuri, 26 august - „Cenușăreasa”
Joi, 27 august - „Cei trei purceluși”
Vineri, 28 august - „Aventurile lui Nică”
Sâmbătă, 29 august - „Motanul încălțat”

Mai mult decât atât, pe întreaga perioada de desfășurare a proiectului „Hip Hip Zbumzzi - Caravana Zbumzzi” (10-13 septembrie), de luni până joi, de la ora 19.30, Zbumzzi va veni plaja din Faleză Nord (strada Rotterdam nr. 2).

Intrarea e liberă!

Următoarele opriri ale Caravanei Zbumzzi vor avea loc în Parcul Gării (31 august-5 septembrie) și în parcul de la Casa de Cultură (7-12 septembrie).

Proiectul „Hip Hip Zbumzzi - Caravana Zbumzzi” este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Valoarea totală a proiectului este de 170.000 de lei.

Proiectul „Hip Hip Zbumzzi - Caravana Zbumzzi” este un proiect de interes general, finanțat din fonduri nerambursabile. Manager de proiect este Edoard Petre, absolvent al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii