Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:12 27 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța După trei zile de poveste cu „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?”, aventura continuă, spre bucuria copiilor

ro

06 Aug, 2021 12:11 650 Marime text
 

  • Săptămâna viitoare, aventura estivală „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?” continuă în Parcul Arheologic de lângă Primăria Constanța, iar copiii abia așteaptă să se reîntâlnească cu trupa preferată.
Prima săptămână „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?” s-a încheiat într-o notă de veselie generală. Timp de trei zile, marți, miercuri și joi, copiii au petrecut ore magice, de neuitat, în compania trupei Zbumzzi. S-au jucat, au dansat, au cântat și au participat la o mulțime de probe, pe care le-au trecut cu bine. Mai apoi s-au așezat frumos pentru a urmări spectacole de teatru pline de învățăminte.

Marți, de la ora 16.00, copiii au participat la o „Cursa de Zbumstacole”, iar după o pauză binemeritată au urmărit „Lumea poveștilor”.

Miercuri, picii au demonstrat că și „Constanța are are talent cu Zbumzzi” și s-au bucurat să vadă „Piatra din casă”.

Joi au pornit într-o „Căutare de comori în Ținutul Zbumzzi”, iar după pauză au participat la spectacolul interactiv: „Albă-ca-Zăpada”.

Săptămâna viitoare, aventura estivală „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?” continuă în Parcul Arheologic de lângă Primăria Constanța, iar copiii abia așteaptă să se reîntâlnească cu trupa preferată. Aventura „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?” se desfășoară în perioada 3-26 august, în fiecare zi de marți, miercuri și joi. Activitățile încep de la ora 16.00, iar spectacolele sunt programate de la ora 19.30.  

Intrarea este liberă! 

Proiectul „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?” este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Acesta este un proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, fonduri alocate prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. 139291/13.07.2020. Valoarea totală a proiectului este de 190.000 lei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii