Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:08 29 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Controale pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19. Societăți amendate

ro

13 Sep, 2020 13:17 1001 Marime text
  • Forțele de ordine continuă acțiunile de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19.
 
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber.
 
Aproximativ 130 de polițiști, jandarmi, și polițiști locali au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța.
 
Cu ocazia controalelor au fost verificate 85 de societăți comerciale și au fost aplicate 175 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 138.140 de lei, dintre care 15 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 12 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 9 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 133 pentru abateri la regimul rutier.
 
Astfel, în stațiunea Mamaia, polițiștii au identificat 2 societăți comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu au asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita interacțiunea fizică între clienți. Prin urmare, unuia dintre operatorii economici, polițiștii i-au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, întrucât acesta nu a remediat, în timp util, neregulile constatate. Valoarea totală a sancțiunilor este de 40.000 de lei. 
 
Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.
 
„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!”, transmite IPJ Constanța.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Murfatlar 13 Sep, 2020 22:09 Ar trebui venit in controale si in Murfatlar. Aici nu poarta nimeni masca. In magazine se intra fara masca, in aglomeratii stau fara masca. Pana si politia locala pune mana pe fata copiilor ca sunt simpatici