CJPC Constanța a dat amenzi de peste 500.000 de lei în cinci zile. Beach baruri închise și nereguli grave descoperite la restaurante și magazine (FOTO)
CJPC Constanța a dat amenzi de peste 500.000 de lei în cinci zile. Beach baruri închise și nereguli grave descoperite
03 Jul, 2026 21:18
ZIUA de Constanta
238
Marime text
238
Marime text

În perioada 29.06.2026 – 03.07.2026, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la un număr de 64 operatori economici din județul Constanța.
În urma verificărilor efectuate au fost dispuse următoarele măsuri: aplicarea de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 519.000 lei; oprirea definitivă de la comercializare/utilizare a produselor neconforme (OD) în valoare totală de 31.556 lei; dispunerea a 6 măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor/comercializării produselor (OTPS).
Potrivit unui comunicat transmis de CJPC, dintre operatorii economici verificați, următoarele cazuri au prezentat deficiențe semnificative care au afectat interesele economice, sănătatea și securitatea consumatorilor:
SUNNY BEACH A&M – municipiul Constanța
În urma controlului s-a constatat că operatorul economic deține și exploatează un beach bar amplasat pe sectorul de plajă, destinat prestării serviciilor de alimentație publică și comercializării de produse, fără a prezenta autorizația de funcționare emisă de autoritatea administrației publice locale. Activitatea era desfășurată într-un spațiu neautorizat, cu încălcarea prevederilor legale aplicabile.
A fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la intrarea în legalitate și obținerea autorizației de funcționare.
TASROM PERFECT SRL – municipiul Constanța (Elite Beach)
În cadrul verificărilor efectuate s-a constatat că operatorul economic exploatează o zonă de beach bar amplasată pe sectorul de plajă, destinată prestării serviciilor de alimentație publică și comercializării de produse, fără a deține și prezenta autorizația de funcționare emisă de autoritatea administrației publice locale.
Având în vedere desfășurarea activității într-un spațiu neautorizat, a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la obținerea autorizației legale de funcționare.
VIMARVIS – Saturn, municipiul Mangalia
Controlul efectuat a evidențiat faptul că operatorul economic desfășura activități de alimentație publică și comercializare de produse în cadrul unui beach bar amplasat pe sectorul de plajă, fără a prezenta autorizația de funcționare emisă de autoritatea administrației publice locale.
Pentru desfășurarea activității într-un spațiu neautorizat, comisarii CJPC Constanța au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la intrarea în legalitate.
SC PONTICA STAR SRL – Cherhana Pontica
În blocul alimentar au fost constatate deficiențe majore privind starea de igienă și condițiile de desfășurare a activității de preparare a alimentelor. Pavimentul, pereții, suprafețele de lucru, hotele, cuptoarele și echipamentele utilizate prezentau depuneri consistente de grăsimi și murdărie, iar spațiile de depozitare erau neigienizate și organizate necorespunzător. O parte din activitatea de preparare termică se desfășura în exteriorul blocului alimentar, în spații neamenajate și fără respectarea condițiilor minime de igienă.
Au fost identificate produse din categoria pește și produse din pescuit depozitate fără elemente de identificare și caracterizare, neputând fi stabilite trasabilitatea și încadrarea în termenul de consum. Curățarea peștelui proaspăt se realiza în condiții improprii, în imediata vecinătate a produselor chimice, existând risc de contaminare chimică și încrucișată. S-a constatat lipsa unui flux tehnologic adecvat.
De asemenea, meniurile nu conțineau informațiile obligatorii privind ingredientele, alergenii și declarația nutrițională, iar operatorul economic utiliza afirmații comerciale referitoare la comercializarea de „scoici proaspete din Marea Neagră, pescuite zi de zi”, fără a putea prezenta documente justificative care să confirme veridicitatea acestora.
Pentru deficiențele constatate a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 lei și s-a dispus măsura de oprire definitivă de la comercializare/utilizare pentru produse în valoare de 9.112 lei, precum și măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.
MEGA IMAGE – municipiul Constanța, str. Chiliei
În urma controlului efectuat au fost constatate multiple deficiențe privind condițiile de igienă și depozitare a produselor. Vitrina destinată comercializării murăturilor prezenta depuneri consistente de murdărie și resturi alimentare, iar în zona de acces au fost identificați gândaci. De asemenea, au fost constatate acumulări de impurități în spațiile greu accesibile și urme de infiltrații la nivelul plafonului fals.
Totodată, s-a constatat că produse din categoria apei minerale și apei plate erau depozitate în exterior, expuse razelor directe ale soarelui, cu nerespectarea condițiilor de păstrare prevăzute de producători. Pentru produsul „Lipie”, informarea consumatorilor era incompletă, nefiind afișate integral ingredientele și aditivii alimentari utilizați.
A fost dispusă măsura de oprire temporară de la comercializare pentru produsele Pepsi-Cola distribuite de Quadrant-Amroq Beverages S.R.L., în vederea verificării conformității acestora cu condițiile de păstrare și comercializare.
SC FOURS SHOPPING SRL – Vulcanizare, municipiul Constanța
Controlul efectuat a evidențiat o stare avansată de neigienizare a spațiului destinat desfășurării activității de vulcanizare. Pavimentul prezenta depuneri masive de praf, murdărie și reziduuri, iar utilajele, echipamentele și sculele utilizate în activitate prezentau urme accentuate de uzură, murdărie și coroziune.
În incinta unității au fost identificate instalații și elemente metalice degradate, precum și cabluri electrice deteriorate, cu izolația compromisă și fără protecție corespunzătoare, reprezentând un risc pentru securitatea consumatorilor și a personalului.
Pentru deficiențele constatate a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea neconformităților și asigurarea condițiilor de siguranță pentru consumatori.
„Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța continuă acțiunile de supraveghere și control în vederea asigurării respectării drepturilor consumatorilor, a condițiilor de siguranță și a conformității produselor și serviciilor oferite pe raza județului Constanța, protejarea intereselor consumatorilor reprezentând o prioritate permanentă a instituției”, arată instituția.
Citește și
CJPC ConstanțaRestaurantul Pontica, închis temporar după nereguli grave privind igiena și siguranța alimentară (FOTO+VIDEO).
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


