Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:54 18 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ciprian Ciucu reacționează public după controlul judiciar „Sunt uimit și frustrat, îmi voi demonstra nevinovăția în instanță”

ro

18 Jun, 2026 20:40 244 Marime text
Sursă foto: Facebook/Ciprian Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a reacționat public pe Facebook după ce a fost plasat sub control judiciar de DNA, declarându-se uimit și frustrat de acuzațiile de luare de mită.

Edilul susține că este nevinovat, că nu a primit niciun leu și că, cel mai probabil, anumite persoane s-au folosit ilegal de numele său în campania electorală de anul trecut pentru a cere foloase de la dezvoltatori imobiliari.

Mesajul public al lui Ciprian Ciucu:
 
„A fost o zi ciudată pentru mine.

Este pentru prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Dar am dus-o relativ ușor, sentimentele care m-au încercat au fost doar uimirea și frustrarea.

Uimire pentru că nu știu de unde vine și frustrare pentru că, dimpotrivă, am limitat corupția, după puterile mele, în toate pozițiile publice sau civice în care m-am aflat.
 
Cu privire la acuzația de luare de mită... Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut.

Ei spun, într-un denunț, că eu aș fi știut.


Mai mult voi afla după ce voi avea, împreună cu avocații, acces la dosar. Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase.
 
Aceste acuzații pică prost, într-un context prost: am enorm de mult de lucru la primărie și acum, cu acest dosar, voi avea de cărat după mine, probabil un an, doi sau trei, niște acuzații pe care va trebui să le demontez și un proces obositor și sâcâitor. Sper să scap cât mai repede de acestă tinichea.
 
În afară de timpul pe care va trebui să îl dedic acestui proces (mai am și altele, m-au dat dezvoltatori imobiliari în judecată atunci când am protejat legitim interseul public), mă voi comporta ca și când nimic nu s-a întâmplat și voi munci cu toate puterile pentru orașul nostru.
Voi ține capul sus, nu voi evita întâlnirile publice și nici contactul direct cu bucureștenii.

Pentru că nu am de ce!
 
Nu intru în alte teze, nu știu cum m-am căpătuit cu acest dosar.

Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sitemului de justiție”.

Facem precizarea că toate persoanele cercetate penal se bucură de prezumția de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:
Dosar penal de corupție la DNAPrimarul Ciprian Ciucu a fost pus sub control judiciar, iar doi suspecți au fost arestați după un flagrant de 100.000 de euro

Ti-a placut articolul?

Comentarii