Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci milioane amenda, pentru fraudulosii de pe mijloacele de transport in comun

ro

06 Jul, 2007 00:00 1522 Marime text
1183662031.jpg

In conformitate cu Legea nr. 92/2007, privind serviciile de transport public local, cei care calatoresc cu mijloacele de transport in comun fara bilet sau abonament vor fi sanctionati cu amenzi cuprinse intre 100 si 500 de lei.

Dumitru Coiciu, directorul RATC, spune ca aceleasi sume sunt valabile si pentru amendarea celor care au un comportament necivilizat sau care aduc prejudicii mijloacelor de transport din patrimoniul regiei pe care o conduce. Actul normativ mai precizeaza ca nici functionarii publici nu scapa de amenzi, acestia putand fi sanctionati cu sume cuprinse intre 1000 si 3000 de lei pentru diverse contraventii, cum ar fi indeplinirea defectuoasa a prevederilor privind atribuirea gestiunii serviciului si a licentelor de traseu si intre 10.000 si 30.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor privind sanctionarea operatorilor economici care nu presteaza serviciile la parametrii de performanta la care s-au obligat. Legea 92 din 2007 mai spune ca "se sanctioneaza cu amenda de la 1000 la 3000 de lei, operatorii economici care nu au inscriptionat in mod normal mijloacele de transport folosite pentru transportul in cont propriu". Nici conducatorii auto ai mijloacelor de transport in comun nu au fost uitati de actul normativ, acestia fiind si ei pasibili de amenzi de la 1000 la 3000 de lei, pentru diverse contraventii.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii