CFR SA va analiza și valorifica activele neesențiale, în urma întâlnirii ministrului Transporturilor cu Consiliul de Administrație
CFR SA va analiza și valorifica activele neesențiale, în urma întâlnirii ministrului Transporturilor cu Consiliul
13 Jan, 2026 15:43
ZIUA de Constanta
434
Marime text
434
Marime text

- Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. aduce la cunoștința publicului faptul că, în data de 13 ianuarie 2026, Ciprian-Constantin Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de coordonator și reprezentant al statului român, a purtat o discuție cu membrii Consiliului de Administrație al companiei.
Întâlnirea a avut ca obiect punerea în aplicare a prevederilor art. 7 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 89 din 23 decembrie 2025, coroborate cu dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 156 din 30 decembrie 2024, precum și cu art. 1244 din Codul civil, care reglementează cadrul juridic aplicabil administrării și valorificării activelor din domeniul privat al entităților publice.
În acest context, Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A. va iniția o analiză detaliată a activelor aflate în domeniul privat al companiei, respectiv terenuri și construcții, care nu sunt necesare realizării sau dezvoltării proiectelor de infrastructură feroviară și nu contribuie la obiectivele strategice ale sistemului feroviar național.
În urma acestei analize, Consiliul de Administrație va proceda la aplicarea etapelor legale prevăzute de cadrul normativ în vigoare pentru valorificarea acestor active prin proceduri de licitație publică, cu respectarea principiilor de transparență, concurență, tratament egal și utilizare eficientă a resurselor patrimoniale.
„Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. va asigura informarea publică privind derularea acestui proces, în conformitate cu obligațiile de transparență și comunicare instituțională prevăzute de legislația aplicabilă”, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Imagini șocante! Pieton, la un pas de a fi spulberat de un tren de călători! (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


