Cetățean rus, acuzat că a folosit documente false pentru a obține acte românești. Acord de recunoaștere a vinovăției
Cetățean rus, acuzat că a folosit documente false pentru a obține acte românești. Acord de recunoaștere
30 Oct, 2026 09:33
ZIUA de Constanta
256
Marime text
256
Marime text

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Judecătoria Sectorului 6 București cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat, cetățean al Federației Ruse, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, în formă continuată (2 acte materiale), instigare la fals intelectual, în formă continuată, 2 acte materiale) și instigare la fals informatic.
În acordul de recunoaștere a vinovăției procurorul a reținut următoarea situație de fapt:
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Csație și Justiție,în data de 25.01.2024, inculpatul a depus, prin intermediul unei persoane necunoscute, la Serviciul de Stare Civilă Sector 6, un document contrafăcut, reprezentând un certificat de cetățenie, emis de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care atesta în mod mincinos faptul că este cetățean român, pentru a obține transcrierea actului de naștere în Registrul Național de Evidență a Populației, atribuirea unui CNP românesc și eliberarea unor acte de stare de stare civilă românești.
De asemenea, în data de 28.02.2024, inculpatul a depus, prin intermediul unei persoane neidentificate, la SPCLEP Sector 6, documentul contrafăcut, reprezentând certificatul de cetățenie pentru a obține o carte de identitate.
În ambele situații, a determinat, prin intermediul altor persoane, două angajate din instituțiile respective să ateste în fals pe cererile depuse că s-ar fi prezentat personal la sediul instituției, în calitate de solicitant, deși, la data respectivă nu se afla pe teritoriul României, înscrisurile care au stat la baza transcrierii certificatului de naștere fiind depuse de persoane neidentificate până la acest moment.
„Ca urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, s-a stabilit în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare, cu amânarea executării pedepsei și un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.”, transmite PÎCCJ.
Sursa menționează că în cauză s-a dispus și anularea actelor emise de autoritățile statului român, respectiv a certificatului de naștere, cărții de identitate și pașaportului simplu.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citește și
Cătălin Predoiu, după operațiunea de la Carfil „Ne putem aștepta la escaladări pe linia sabotajelor și chiar la tentative de atacuri teroriste”
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


