Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:33 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz de tetanos la Spitalul de Boli Infectioase

ro

07 Sep, 2006 00:00 1974 Marime text
In ultimele doua saptamani, morbiditatea inregistrata la Spitalul de Boli Infectioase s-a inscris pe o usoara panta descrescatoare. Conform datelor furnizate de directorul unitatii, doctorul Sorin Rugina, ieri erau internati 180 de pacienti, valoare optima pentru un regim normal de functionare. Fluxul spitalizarilor tinde ciclic sa se intensifice doar in week-end-uri, sarind uneori de 200 de cazuri, dar varful de sezon pare a fi deja depasit. In continuare, prim-planul este detinut de bolile digestive (47 de cazuri) si de hepatite (28 de astfel de diagnostice, 21 inregistrate la adulti si sapte la copii), dar nici totalul acestora, raportat la perioada de timp in care ne aflam, nu este alarmant.Tot la Spitalul de Boli Infectioase, in urma cu doua zile, a fost internat un pacient suspect de tetanos. Persoana suferinda, un barbat de 53 de ani din Cogealac, fusese initial adusa la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta. De acolo, insa, prezentand semne caracteristice acestei afectiuni, astenie, febra si contracturi generalizate la nivelul muschilor abdominali, ai membrelor si ai fetei, a fost transferat la unitatea medicala apta sa o trateze. Medicul sef de sectie, Irina Magdalena Dumitru, a declarat ca pacientul s-a prezentat in timp util pentru a fi tratat, i s-a facut deja seroterapia antitetanica si, astfel, evolutia sa a fost pozitiva. Oricum, aceasta intoxicatie la nivelul sistemului nervos necesita o perioada lunga de tratament, in conditii speciale, intrucat bolnavul este sensibil la orice tip de stimul care ii poate provoca noi contractii. Barbatul din Cogealac nu pare a fi contractat boala in urma unei intepaturi intr-un metal, ci, probabil, muncind pamantul in picioarele goale sau in slapi, a fost infectat cu sporii specifici proveniti din praf. Conform statisticilor oferite de directorul Sorin Rugina, cazurile de tetanos sunt destul de rare, acesta fiind cel de-al doilea inregistrat in 2006 la nivelul judetului Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii