Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:40 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Catolicii au intrat în Săptămâna Patimilor Monseniorul Ieronim Iacob - „Paştele a început pentru creştinii care vor participa la toate slujbele”

ro

25 Mar, 2013 00:00 2936 Marime text
Credincioşii romano-catolici au sărbătorit ieri Duminica Floriilor, care dă startul Săptămânii Mari, numită şi Săptămâna Patimilor.

Paştele catolic va fi sărbătorit în data de 31 martie. El va fi cu cinci săptămâni înaintea celui ortodox, care se va sărbători începând cu data de 5 mai.
Diferenţa dintre aceste sărbători provine din faptul că aceste biserici lucrează cu calendare diferite. Biserica Romano Catolică foloseşte calendarul gregorian, iar Biserica Ortodoxă calendarul iulian. Astfel, data prăznuirii Paştelui este, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. În fine, catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocşii iau ca reper luna plină astronomică. „Cu Floriile începe Săptămâna patimilor, în care celebrăm Patima, Moartea şi Învierea Domnului. Putem spune că deja Paştele a început pentru creştinii care vor participa la toate slujbele din Săptămâna Patimilor. Slujba de Florii a avut două părţi: sfinţirea ramurilor de salcie, simbol al vieţii, al renaşterii şi al speranţei, şi Sfinţirea Evangheliei care aminteşte de intrarea Domului în Ierusalim. În acest an, s-a citit Patima după Sfântul Luca. La Constanţa, procesiunea religioasă din jurul bisericii nu s-a putut ţine din cauza lucrărilor care se fac în Peninsulă”, ne-a povestit monseniorul  Bazilicii Sfântul Anton din Constanţa, Ieronim Iacob. În Săptămâna patimilor, la Catedrala „Sfântul Iosif" din Bucureşti, arhiepiscopul Ioan Robu va săvârşi Liturghia Sfintei Crisme (sfinţirea uleiului), la care vor participa toţi preoţii catolici din ţară. În seara aceleiaşi zile va fi oficiată Liturghia Sfântă, în amintirea Cinei Domnului alături de cei 12 apostoli. În cadrul acestei slujbe va fi redat ritul spălării picioarelor apostolilor de către Isus. La finalul Liturghiei va avea loc Adoraţia Sfântului Sacrament, în faţa unul altar special amenajat, care va reprezenta mormântul lui Iisus Hristos. „Ziua de vineri este una aliturgică, dar este o zi de post. În seara zilei de vineri, credincioşii vor reconstitui calea sfintei cruci, îl vom însoţi pe Iisus în drumul spre Golgota, unde a fost răstignit. La Constanţa, la Bazilica Sfântul Anton se păstrează relicve din Sfânta Cruce, aduse de la Ierusalim. Seara vom săvârşi Rugăciunea Universală, pentru toată lumea, pentru toţi vrăjmaşii şi pentru toate religiile”, ne-a mai spus monseniorul Bazilicii Sfântul Anton. În seara zilei de sâmbătă, la ora 20.00, va fi săvârşită Liturghia Învierii, care va începe cu ritul sfinţirii focului. După ce se va proclama Învierea, se va face agheasma pentru botez. Şi duminică, liturghia va avea fastul sărbătorilor pascale. „Credincioşii vor veni la bazilică cu bucate tradiţionale, pe care le vor sfinţi", a mai adăugat monseniorul Ieronim Iacob.

Ti-a placut articolul?

Comentarii