Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:21 01 10 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ
a

Câteva sute de persoane din Ucraina au fugit de război prin trecerea de la Isaccea. Anunțul prefectului din Tulcea

ro

24 Feb, 2022 21:02 1142 Marime text
Câteva sute de persoane din Ucraina au trecut, joi, 24 februarie, Dunărea cu bacul în oraşul românesc Isaccea pentru a se feri de război, iar în sprijinul refugiaţilor autorităţile au decis ca mijlocul de transport naval să funcţioneze fără program, a declarat, pentru Agerpres, primarul oraşului Isaccea, Anastase Moraru.



"În vamă, nu se mai respectă programul de îmbarcare, iar în momentul în care feribotul se umple, se trece (Dunărea, n.red.). Din informaţiile pe care le am, acum este plin, urmează să ajungă, după care va pleca imediat în partea cealaltă (pe malul ucrainean al fluviului, n.red.)", a explicat primarul Moraru.



El a mai spus că majoritatea ucrainenilor care vin în România au maşini personale.



"N-au făcut încă solicitare de cazare. Fiecare ştie unde trebuie să ajungă. Pot să meargă la rude, unii merg şi spre Bulgaria, dar şi spre Turcia, din câte am înţeles", a menţionat primarul oraşului Isaccea.



Potrivit sursei, refugiaţii fără mijloace de transport personale pot fi dirijaţi prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă către centrele pe care le are pregătite sau pot apela la posibilităţile de cazare ale autorităţii locale din oraş.


Prefectul judeţului Tulcea, Dan Munteanu, a declarat joi presei că judeţul are pregătite planuri pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina.



"Suntem pregătiţi pentru a gestiona în mod optim eventualele fluxuri de migranţi. Vă pot spune că la nivel central este întocmit un asemenea plan privind managementul unui aflux de refugiaţi pe teritoriul României", a menţionat prefectul Dan Munteanu.

Foto Pixabay

Sursa Agerpres

 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii