Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:07 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Captură impresionantă în Marea Neagră! Două tone de șprot şi peste 570 metri de plase cu o captură de cinci sturioni, descoperite de polițiștii de frontieră (FOTO+VIDEO)

ro

24 Apr, 2025 11:11 376 Marime text
Captură, Sursa foto: Garda de Coastă
  •  În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol.
Trei persoane care desfășurau activități de pescuit ilegal având asupra lor două tone de peşte, precum şi mai multe plase de pescuit tip multifilament, în lungime totală de peste 570 metri, în care erau capturați cinci sturioni, au fost depistate, în Marea Neagră, de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.
 
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în data de 23 aprilie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au desfășurat o acțiune privind prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în Marea Neagră, în cadrul căreia, au detectat un pescador acostat la mal, în apropierea localității Mangalia.
„La bordul ambarcațiunii se aflau trei bărbați, un cetățean român și doi din Pakistan, care desfășurau activități de pescuit pentru care nu dețineau documentele necesare.

În urma verificărilor efectuate, la bordul pescadorului au fost descoperite mai multe recipiente în care se aflau două tone (2000 kilograme) de pește din specia șprot.”,a precizat sursa citată.

Întreaga cantitate de pește, care era depozitată în cutii cu apă și în sare, a fost predată unei societăți comerciale de profil.
       
În aceeaşi zi, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în cooperare cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură și ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care au descoperit în Marea Neagră, mai multe plase tip multifilament ce aveau captură de pește în ele.
„În urma verificărilor suplimentare s-a constatat că lungimea totală a plaselor este de 571 metri, iar în acestea se aflau capturați cinci sturioni.

Întreaga cantitate de peşte a fost eliberată mediului natural, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delicte a instituției pentru continuarea cercetărilor și identificarea autorilor.”, a conchis sursa citată.
 În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol.



Citește și:
Garda de CoastăMai mulți sturioni și un rechin, eliberați din plasele braconierilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii