Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:26 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Capitalul social al companiei GSP Offshore SRL, controlată de Gabriel Valentin Comănescu, a fost majorat

ro

06 Jul, 2018 00:00 3209 Marime text
În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor societăţii GSP Offshore SRL din data de 21.05.2018.
 
Astfel, asociaţii GSP Offshore BV, cu 99,8% din capitalul social, reprezentată de Gabriel Valentin Comănescu, şi Iulica Velcea, cu 0,2% din capitalul social, au luat în unanimitate mai multe decizii. Una dintre ele se referă la majorarea capitalului social cu suma de 9.839.000 de lei, prin încorporarea rezervelor anului 2017, cu excepţia celor legale, în conformitate cu prevederile Legii Societăţilor Comerciale nr. 31/1990.
 
La majorarea de capital social aprobată au participat toţi asociaţii societăţii, proporţional cu numărul de părţi sociale, respectiv cota de capital social deţinută, după cum urmează: GSP Offshore BV participă cu suma de 9.819.320 de lei, reprezentând 981.932 de părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei, respectiv 99,80% din valoarea rezervelor încorporate; Iulica Velcea participă cu suma de 19.680 de lei, reprezentând 1.968 de părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei, respectiv 0,20% din valoarea rezervelor încorporate.
 
Ca urmare a majorării de capital social, acesta are valoarea totală de 9.844.000 de lei, fiind divizat în 984.400 de părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei fiecare, fiind distribuit între asociaţi după cum urmează: GSP Offshore BV participă cu suma de 9.824.310 lei, reprezentând 982.431 de părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei, respectiv 99,80% din valoarea rezervelor încorporate; Iulica Velcea participă cu suma de 19.690 de lei, reprezentând 1.969 de părţi sociale, în valoare nominală de 10 lei, respectiv 0,20% din valoarea rezervelor încorporate. Isabela Aragea, în calitate de expert contabil autorizat, a fost împuternicită să întocmească raportul de evaluare pentru majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor societăţii.

Cine este Gabriel Valentin Comănescu 

Născut în Dâmboviţa şi stabilit în Constanţa, Gabriel Valentin Comănescu, de 49 de ani, a absolvit Academia Militară „Mircea cel Bătrân“. Omul de afaceri a cumpărat în anul 1999 de la AVAS compania de foraj Foserco, din al cărei acţionariat făcea parte Federaţia Sindicatelor Industriei Petroliere. Doi ani mai târziu, Comănescu a cumpărat fabrica de echipamente petroliere „1 Mai“ Ploieşti, iar uzina a fost redenumită „Upetrom“.
 
În 2004, Comănescu a înfiinţat la Constanţa Grup Servicii Petroliere, companie care, în anul 2005, a cumpărat de la stat platformele petroliere româneşti. Tranzacţia a avut o valoare de 100 de milioane de dolari. În anul următor, apare Upetrom Group, care include societăţi cu activităţi în construcţii şi foraj marin, servicii de intervenţii la sondă, servicii submarine, construcţii hidrotehnice, transport naval şi turism. Platformele de foraj marin au extins activitatea GSP, care a ajuns să caute petrol în Marea Nordului, Mexic şi Rusia. GSP deţine 10% din aria petrolieră concesionată până acum în Marea Neagră. A ajuns la această performanţă după ce a cumpărat concesiunile firmei irlandeze Petroceltic, care a decis să ajungă în România.
 
Gabriel Valentin Comănescu mai este asociat în: Green County SRL, Grup Servicii Petroliere Catering SRL, Grup Servicii Petroliere Engineering SRL, Grup Servicii Petroliere Training SRL, Gvc Real Estate Office SRL, Petromar Resources SA, Spg Archivator SRL, SPG Medical Emergencies SRL, Upetrom 1 Mai Trading SRL, Upetrom Group Management SRL, Vega Turism SA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii