Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cântăreața Mădălina Manole ar fi împlinit astăzi 54 de ani

ro

14 Jul, 2021 07:38 3065 Marime text
  • Mădălina Manole s-a născut la data de 14 iulie 1967.
  • Tot astăzi se împlinesc 11 ani de la moartea cântăreței.
Mădălina Manole, pe numele ei real Anca Magdalena Mircea, s-a născut la data de 14 iulie 1967, în Vălenii de Munte, Prahova. A fost o cântăreață, compozitoare și instrumentistă română.

Interpreta a moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară. Potrivit wikipedia.org, în copilărie, fiind dornică să cunoască tainele chitarei, tânăra artistă ia lecții de la Ana Tetelea Ionescu, o cântăreață de muzică folk din Ploiești. La vârsta de cincisprezece ani devine membră a Cenaclului Tineretului prahovean, condus la vremea respectivă de poetul Lucian Avramescu. Concomitent, Mădălina Manole și-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploiești, pe care l-a absolvit ulterior. De asemenea, Mădălina Manole a terminat Școala de controlori trafic aerian Băneasa și a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu.

În anul 1988 Mădălina Manole îl întâlnește pe Șerban Georgescu prin intermediul lui Costin Diaconescu, un vechi amic care lucra la Radio România. Cei doi artiști colaborează la scurt timp, iar Manole participă în același an la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia cu piesa „Un om sentimental”, compusă de Diaconescu. Deși obține doar o mențiune, conlucrarea celor doi avea să poarte un rol important în cariera interpretei.

Începând cu 1990 Manole a susținut recitaluri în diferite regiuni din România, iar un an mai târziu una dintre piesele sale, compusă de Georgescu și intitulată „Fată dragă”, câștiga popularitate la posturile radio din țară și avea să devină „compoziția de semnătură” a artistei. Notorietatea sa fiind în creștere, interpreta a semnat un contract de management cu Electrecord, iar primul său album de studio a fost lansat în 1991 sub egida acestei companii. Concomitent avea loc lansarea primului fan-club dedicat interpretei, care era condus de studenții Ciprian Antochi și Claudia Panaite, iar în 1992 erau deschise noi filiale în diverse regiuni ale țării.[38] La vremea respectivă Manole începea să susțină o serie de concerte în fața diasporei române din Statele Unite, Canada, Austria, Belgia, Germania și Franța.

Manole a hotorât să imprime un nou album de studio în anul 1993. Materialul discografic, intitulat Ei și ce?, conține opt piese în stilul folk-rock, majoritatea compozițiilor fiind create de Șerban Georgescu. Albumul s-a bucurat de succes în România, iar postul radio Contact o desemna pe Mădălina „Cea mai bună artistă pop”.

Mădălina a fost căsătorită cu compozitorul Șerban Georgescu, cu 15 ani mai în vârstă decât ea. După divorț, Mădălina Manole a declarat că „erau momente din zi în care îl adoram și alte momente în care l-aș fi împușcat”.

În 8 iunie 2009 cântareața Mădălina Manole a devenit mămică. Vedeta în vârstă de aproape 42 de ani a adus pe lume un băiețel de 2.600 g și 56 cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.

La începutul lunii octombrie 2009, „Fata cu părul de foc” s-a căsătorit cu iubitul ei Petru Mircea și l-a botezat pe fiul ei Petru Jr.

Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează „0 9 Mădălina Manole” și reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei.

În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.

Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic numit Carbofuran (cunoscut sub numele de Furadan) iar decesul a survenit în câteva minute. Totul s-a petrecut la numai câteva ore după ce artista a părăsit un studiou unde a efectuat o repetiție muzicală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii