Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:29 08 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când trece România oficial la ora de iarnă în 2026!

ro

08 Oct, 2026 09:36 199 Marime text
sursa foto: Freepick.comRomânia va trece oficial la ora de iarnă în noaptea dintre sâmbătă, 24 octombrie și duminică, 25 octombrie 2025. Atunci, ceasurile se vor da înapoi cu o oră, mai exact de la 04:00 la 03:00.

Ora de iarnă este ora legală oficială standard, de multe ori doar ora oficială, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea țărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic, de obicei, perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an și aprilie a anului următor.

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înainte a orei oficiale cu o oră.

Potrivit psihologilor, adaptarea la ora de iarnă poate duce, în unele cazuri, la o depresie uşoară, legată de schimbările de sezon, în special în lunile de iarnă, când zilele mai scurte şi faptul că oamenii beneficiază de mai puţină lumină naturală se reflectă şi în dispoziţia emoţională. 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
                   
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii