Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:42 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Beneficiile alegerii unui liceu cu profil tehnologic. Un demers susținut de Asociația Firmelor Constănțene

ro

07 Nov, 2023 09:00 829 Marime text

Alegerea unui liceu cu profil tehnologic ca primă opțiune a elevilor în prag de finalizare a învățământului gimnazial reprezintă o opțiune valoroasă pentru viitorul acestor copii. Dacă aceștia optează să se înscrie în învățământul profesional-dual, acești copii se bucură de avantaje economice care încep din perioada anilor de studiu, având posibilitatea continuării acestora în mediul universitar, ulterior absolvirii liceului prin examenului de bacalaureat. Iar, de cele mai multe ori, sunt susținuți chiar de firma unde au derulat pregătirea practică în vederea calificării profesionale.
„Una din dorințele primordiale ale unui angajat, pe lângă salarizare, este să se simtă util și valorizat la locul de muncă. Să aibă sentimentul că își face bine treaba și că este apreciat pentru ceea ce face. Atunci când aduci plus valoare în cadrul unei echipe, a unei companii sau chiar în cadrul unui domeniu, satisfacția personală pe care o simți nu se compară cu nimic.

Ca acest lucru să se întâmple, ai nevoie de o serie de abilități concrete. În cadrul unui liceu cu profil tehnologic acest lucru este posibil și la îndemână pentru că elevii beneficiază de o educație orientată către aspecte practice, având opțiunea de a experimenta ce înseamnă să lucrezi într-un anumit domeniu. În practica la firma care optează să recruteze viitorii angajați din cadrul elevilor înscriși în sistemul educațional-dual, aceștia aplică cunoștințele teoretice în situații reale, se confruntă cu identificarea de soluții eficiente și asta se traduce în satisafacția lucrului bine-făcut. Mai mult decât atât, își dezvoltă abilități de identificare de soluții rapide și eficiente, gândire strategică, depășirea obstacolelor, câștigând, astfel, încredere în propriile capacități.

Și, poate cel mai important, au oportunitatea de a-și alege singuri parcursul profesional pe baza unei experiențe concrete, înțelegând cât mai clar domeniul în care urmează să activeze și judecând pentru sine dacă e conform dorințelor și nevoilor proprii” (Anca Ciungu, psiholog în cadrul Asociației Firmelor Constănțene pentru activități care privesc promovarea învățământului profesional în sistem dual).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii