Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat decedat după ce a ajuns la spital cu viermi ieşind din corp. Ce spune DSP Arad

ro

20 Jun, 2022 10:05 3340 Marime text
Imagine de la un eveniment, foto:  ZIUA de Constanța
  • Bărbatul a ajuns la UPU în stare gravă în data de 15 iunie, la ora 18.34, fiind adus de un echipaj de prim-ajutor din localitatea Iermata.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a început o anchetă după ce un pacient, un cioban, a ajuns în Urgenţe la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad cu viermi ieşind din corp, iar ulterior a decedat, informează Agerpres.

Directorul DSP Arad, Geanina Potolia, a declarat luni că ancheta a fost începută pentru a se clarifica împrejurările în care a decedat bărbatul, care avea 49 de ani.

„Am fost deja în spital în ultimele două zile şi am refăcut întregul circuit prin care a trecut pacientul, începând de la momentul în care a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe şi până a decedat. Vom avea primele concluzii în următoarele două - trei zile", a spus directorul DSP.


Biroul de presă al SCJU Arad a transmis că bărbatul a ajuns la UPU în stare gravă în data de 15 iunie, la ora 18.34, fiind adus de un echipaj de prim-ajutor din localitatea Iermata.

Conform sursei citate, pacientul locuia într-un sălaş, pe câmp, fiind angajat cioban la un crescător de oi.

„La sosire, pacientul a prezentat o stare profund alterată, inconştient, caşectic, în stare de şoc toxico-septic, cu faţa şi gâtul acoperite de viermi, care ieşeau din fistule de la nivelul feţei precum şi din tubul de traheo-stomă. Pacientul a fost igienizat imediat la garderobă dar, în ciuda spălărilor repetate, a continuat să elimine viermi din căile respiratorii superioare. Pacientul a fost recoltat, s-a instituit imediat tratamentul complex de terapie intensivă, a fost trimis la investigaţiile imagistice (tomografie de cap, torace şi abdomen) şi a fost monitorizat permanent. Au fost organizate consulturile de specialitate necesare (ATI, chirurgie, infecţioase, interne), a fost implicată asistenta socială şi a fost internat la ATI II în cursul dimineţii următoare, la ora 07.30", au transmis reprezentanţii spitalului.


Medicii au cerut date de la familia care l-a angajat pe cioban, care ar fi spus că bărbatul "era un caz social, fără familie, avea un frate plecat în străinătate cu care nu ţinea legătura".

Reprezentanţii SCJU Arad mai afirmă că pacientul era cunoscut cu neoplasm de bază de limbă (cancer), fiind investigat şi tratat doar în Timişoara, de unde a părăsit spitalul în urmă cu aproximativ două săptămâni, după ce a făcut radioterapie.

„Pacientul a fost găsit inconştient, cu viermi ieşind din el, de un membru al familiei unde locuia, şi care a solicitat serviciul 112. Pacientul a continuat să elimine viermi şi după transferul în terapie intensivă, unde a decedat după câteva ore. Personalul medical implicat în îngrijirea acestui pacient a făcut tot ce este omeneşte posibil pentru a-i asigura asistenţa şi îngrijirile medicale necesare", au mai transmis reprezentanţii SCJU Arad.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii