Avocatul Poporului, sesizare de urgență în cazul unei treceri feroviare periculoase. Directorul sucursalei Regionale Căi Ferate Constanța, notificat! (DOCUMENT)
Avocatul Poporului, sesizare de urgență în cazul unei treceri feroviare periculoase. Directorul sucursalei
20 Jun, 2025 08:24
ZIUA de Constanta
352
Marime text



- Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind pericolul existent la trecerea la nivel cu calea ferată din satul Fundata, comuna Perieți, județul Ialomița
- Traversarea este îngreunată de vegetația excesivă care afectează vizibilitatea și siguranța rutieră.
- Deși Sucursala Regională CF Constanța a comunicat că ultima toaletare a avut loc pe 6 mai și că "rombul de vizibilitate este asigurat", instituția a deschis Dosarul nr. 13723/2025 pentru a analiza dacă este încălcat dreptul constituțional la viață și integritate fizică
Avocatul Poporului a emis recomandarea nr. 89 din 18 iunie 2025 către directorul sucursalei Regionale Căi Ferate Constanța.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu (Dosar nr. 13723/2025), privind posibila încălcare a dreptului la viață și integritate fizică și psihică, prevăzut de art. 22 alin. (I) din Constituția României, ca urmare a observării faptului că angajarea conducătorilor de vehicule în traversarea liniei de cale ferată existente în satul Fundata, comuna Perieți, se realizează cu foarte mare greutate și în condiții de risc, din cauza faptului că în zonă există vegetație în exces.
Din informațiile comunicate reies următoarele:
Prin adresa nr. 4/3/1532/19.05.2025 Sucursala Regională Căi Ferate Constanța, a comunicat că ultima acțiune de toaletare arbori, tăiere de vegetație și erbicidat în zona menționată s-a efectuat în data de 06.05.2025 și că la această dată este asigurat rombul de vizibilitate al trecerii la nivel.
Sucursala Regionala C.F Constanța derulează periodic activități de tăiere vegetație, erbicidare și toaletare a arborilor in zonă funcție de personalul de care, dispune, personal ce este angrenai în lucrările de întreținere și reparație pentru eliminarea prioritară a unor deficiențe la liniile CF. ce pot periclita siguranței circulației trenurilor de marfă și de călători. în susținere au fost anexate fotografii.
Luând în considerare informațiile comunicate, dar și fotografiile atașate acestora, prin adresa nr. 13723/19.05.2025, Avocatul Poporului a revenit la Sucursala Regională Căi Ferate Constanța, solicitând să se clarifice:
- dacă toaletarea arborilor aflați în limita zonei de siguranță a infrastructurii feroviare are în vedere și asigurarea vizibilității pentru ceilalți participanți la trafic?
- care este motivul pentru care nu se asigură toaletarea arborilor de-a lungul întregii zone de siguranță(20 m de o parte și de alta a axei căii ferate)?
- dacă au existat sesizări din partea cetățenilor cu privire la vizibilitatea redusă din cauza vegetației existente în zona mai sus indicată, și care a fost modul de soluționare al acestora?
Ca urmare a demersului Avocatului Poporului, la data de 03.06.2025 prin adresa cu nr. 4/3/1742/2025, Sucursala Regională Căi Ferate Constanța a comunicat următoarele aspecte: Cu privire la vegetație în exces în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată de la km. 108+820, intersecție DC52 cu Linia CF 804A Urziceni-Țăndărei, satul Fundata, corn. Perieți, jud. Ialomița, după ultima acțiune amplă de toaletare arbori, tăiere de vegetație și erbicidat în zona menționată din data de 06.05.2025, s-a revenii in zilele de 29 si 30 mai 2025 și la data prezentului document este asigurat rombul de vizibilitate al trecerii la nivel, conform prevederilor si instrucțiilor CFR ("Vizibilitatea la trecerile la nivel — Se consideră asigurată, dacă îndeplinește condițiile de observare în zona de vizibilitate, astfel ca orice participant la circulația rutieră să poată opri sigur în fața trecerii la nivel înaintea sosirii trenului”).
Toaletarea arborilor și defrișarea vegetației este asigurată de-a lungul întregii zone de siguranță, care nu este doar de 20m de o parte și de alta a axei căii ferate, în unele locuri se îngustează iar în alte zone se mărește în funcție de limitele cadastrale cu alți proprietari de terenuri, unde nu se poate intra decât cu acordul altor instituții.
Pentru zona menționată nu au existat sesizări cu privire la vizibilitatea redusă iar dacă ar fi fost, Sucursala Regionala C.F Constanța ar fi procedat la soluționarea acestora cu mijloace proprii, cu personalul si echipamentul existent în dotare în funcție de priorități.
Sucursala Regionala C.F Constanța derulează periodic activități de tăiere vegetație, erbicidare și toaletare a arborilor în zonă funcție de personalul de care dispune, personal ce este angrenat în lucrările de întreținere și reparație pentru eliminarea prioritară a unor deficiențe la liniile CF, ce pot periclita siguranței circulației trenurilor de marfă și de călători.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost atașate două fotografii înainte și după).
Cu privire la cele comunicate de către autoritate, în urma deplasării la fața locului, Avocatul Poporului a constatat că s-a intervenit parțial la defrișarea vegetațieifnicidecum de-a lungul întregii zone de siguranță, așa cum este definită de lege), menținându-se situația sesizată, vizibilitatea participau ți lor la trafic rămânând în continuare afectată (cel mai probabil la toaletarea zonei nu s-a avut în vedere ipostaza de conducător auto, care este cel mai expus la angajarea în traversare);că asupra vegetației existente în zona de traversare a căii ferate, în partea dinspre Gara Perieți nu s-a intervenit absolut deloc, ceea ce în continuare împiedică vizibilitatea, și implicit expune la risc participanții la trafic, inclusiv pe mecanicul de locomotivă care nu poate vizualiza indicatoarele de trafic, care sunt ascunse de vegetație.
Mai mult, din fotografiile transmise se poate observa că nu este reflectată situația înainte și după intervenția asupra aceleiași zone.
Una dintre fotografii surprinde zona în care s-a intervenit și defrișat parțial, așa cum am arătat mai sus, și reprezintă vegetația din partea dreaptă a căii ferate pe sensul de mers la intrare în localitatea Fundata, iar cealaltă surprinde imaginea din partea stângă a căii ferate.
Cea de a doua fbtografie(în care sunt surprinși stâlpi de înaltă tensiune) este realizată pe lungimea căii ferate și nu reflectă situația de fapt, respectiv nu surprinde vegetația aflată de o pane și de alta a căii ferate și care, în fapt, împiedică vizibilitatea participanților la trafic.
În concluzie, având în vedere informațiile comunicate de către Regionala Căi Ferate Constanța și observarea situației la fața locului, se constată că măsurile luate de către autoritate reprezintă o intervenție minimă, care nu este de natură a modifica situația pentru care Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, respectiv se menține în continuare starea de fapt care pune în pericol siguranța participanților la traficf mecanic de locomotivă, călători, șoferi), în raport de prevederile O.U.G nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea S.N.C.F.R., respectiv Art. 29 (1) În scopul desfășurării în bune condiții a circulației feroviare și al prevenirii incidentelor și accidentelor de cale ferată, se instituie zona de siguranță și zona de protecție a infrastructurii feroviare publice. (2) Zona de siguranță a infrastructurii feroviare publice cuprinde fâșiile de teren, în limită de 20 m fiecare, situate de o parte și de alta a axei căii ferate, necesare pentru amplasarea instalațiilor de semnalizare și de siguranța circulației și a celorlalte instalații de conducere operativă a circulației trenurilor, precum și a instalațiilor și lucrărilor de protecție a mediului.
(21) Toalelarea, doborârea și îndepărtarea arborilor aflați în limita zonei de siguranță a infrastructurii feroviare și care periclitează elementele căii ferate și/ sau circulația pe calea ferată se realizează de către compania națională care administrează infrastructura feroviară, în baza acordului ocolului silvic care asigură administrarea pentru fondul forestier proprietate publică a statului sau, după caz, al proprietarului. Ocolul silvic care asigură administrarea pentru fondul forestier proprietate publică a statului sau proprietarid, după caz, își exprimă acordul scris și asigură marcarea arborilor destinați tăierii, conform prevederilor legale, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării formulate de compania națională care administrează infrastructura feroviară, și prevederile O.G.nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, respectiv art. 16
(l)Zunele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și intersecții, precum și suprafețele ocupate de lucrări de consolidare a teremdui drumului și altele asemenea.
Limitele zonelor de siguranță a drumurilor, podurilor și viaductelor, în cale curentă și aliniament, sunt prevăzute în anexa nr. 1. (2)Realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă.

Pentru realizarea scopului constituțional și legal constând în apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice, Avocatul Poporului emite prezenta Recomandare:
„Directorul Sucursalei Regionalei Căi Ferate Constanța, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, va dispune măsurile necesare pentru înlăturarea vegetației din zona de siguranță a căii ferate, astfel încât toți participanții la traficul feroviar și rutier (pietoni, călători, șoferi, mecanici de locomotivă) să aibă asigurate condiții de maximă vizibilitate.
Directorul Sucursalei Regionalei Căi Ferate Constanța, va informa în scris Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Slobozia în termen de 30 de zile, cu privire la însușirea Recomandării și ia măsurile dispuse în acest sens”.
Recomandarea Avocatului Poporului poate fi studiată integral în secțiunea „documente”.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii