Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:53 06 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertizare DNSC! Continuă campaniile de fraudă prin mesaje care folosesc identitatea unor firme de curierat

ro

06 Feb, 2026 14:35 122 Marime text


În ultimele zile, mai mulți utilizatori au raportat tentative de fraudă prin mesaje înșelătoare, transmise prin SMS, care folosesc identitatea unor firme cunoscute de curierat, anunță Directorul Național de Securitate Cibernetică.

Atacatorii profită de perioadele în care utilizatorii fac cumpărături online și așteaptă colete, trimițând mesaje care invocă livrări nereușite sau necesitatea confirmării unor date.

Mesajele par legitime și folosesc elemente vizuale și formulări asociate serviciilor de curierat, fiind concepute pentru a determina utilizatorii să acceseze un link inclus în mesaj.

În realitate, linkul redirecționează către un site de tip phishing, care imită o platformă de curierat. Utilizatorului i se solicită completarea unui formular cu date personale, după care este redirecționat către o pagină de plată, unde i se cer datele cardului bancar.


Site-ul este creat exclusiv pentru colectarea de date personale și financiare, care ajung direct în posesia atacatorilor.

În multe cazuri, paginile sunt incomplete sau nefuncționale, iar singurele câmpuri active sunt cele pentru introducerea datelor personale și a informațiilor de plată.

Recomandări de securitate
  • Nu accesa link-uri din mesaje suspecte și verifică mereu sursa mesajului.
  • Atenție la denumirea site-urilor accesate! Site-urile de phishing folosesc adesea adrese foarte asemănătoare cu cele legitime (ex: extensii neobișnuite sau diferențe minore de scriere).
  • Atunci când primești un SMS care pretinde a fi de la o firmă de curierat, verifică dacă informațiile corespund cu cele furnizate de magazinul online.
  • Nu introduce date personale sau bancare pe site-uri accesate din mesaje nesolicitate.
  • Fii atent la indicii ale unei tentative de fraudă, precum solicitări urgente de plată, formulări vagi, greșeli gramaticale sau exprimare suspectă.
  • Verifică informațiile exclusiv pe canalele oficiale ale firmelor de curierat.
  • Raportează tentativele de fraudă către autorități (Poliția Română, DNSC) și distribuie mesajele de conștientizare către rețeaua ta.




Citește și:
VIDEO: Avertizare DNSC. Tentative de fraudă telefonică și prin SMS în numele ANAF
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii