Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritățile locale, pregătite pentru Paște și 1 Mai! Ce efective vor fi pe străzile din județul Constanța (VIDEO)

ro

19 Apr, 2022 00:00 1950 Marime text
  • Ca în fiecare an, la Constanța și nu numai, structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona în perioada minivacanţei de 1 Mai şi a Sărbătorilor Pascale
 
Pe 24 aprilie, românii sărbătoresc Paștele Ortodox. Față de ultimii 2 ani, această sărbătoare sfântă se va desfășura fără restricții, ceea ce înseamnă vacanțe, petreceri și orice alte activități pe care românii le preferau să le facă în acele zile de sărbătoare.
 
Luni, 18 aprilie, a avut loc Colegiul Prefectural, în care au fost discutate măsurile specifice sărbătorilor pascale și perioadei de 1 Mai. 

 
 
Ca în fiecare an, la Constanța și nu numai, structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona în perioada minivacanţei de 1 Mai şi a Sărbătorilor Pascale la malul mării, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în localităţile urbane şi rurale, în preajma lăcaşurilor de cult, precum şi în staţiunile turistice şi zonele de agrement. 
 
„Evenimentele de anul trecut nu s-au putut desfășura datorită pandemiei. Organele statului vor fi la posturi. Astăzi, am avut discuții cu colegii aflați în jurul mesei. Ceilalți colegi au fost în mod online. Discuțiile au fost axate pe cee ace urmează să se întâmple, acțiunile deja au început încă din perioada anterioară Floriilor”, a spus prefectul Silviu Coșa.
 

 
„Am demarat activitatea de control atât la lăcașurile de cult, cât și la operatorii economici. Continuăm și partea de informare a autorităților locale cu privire la măsurile pe care trebuie să le respecte enoriașii în biserică în noaptea de Înviere și nu numai. Iar în același timp ne-am pregătit forțele specifice pentru gestionarea misiunilor care pot să crească în dinamică. Vor fi nevoie de echipaje medicale sau echipaje de primă intervenție – accidente rutiere. Vor fi operaționalizate temporar trei puncta – unul la Vama Veche, Valea Dacilor și Valu lui Traian”, a spus Cristian Amarandei, de la conducere ISU Dobrogea.
 

 
„DSV Constanța are un program de lucru pentru perioada 28 martie – 28 aprilie, în baza căruia medicii veterinari inspector vor efectua controale și verificări asupra modului în care sunt respectate regulile sanitar-veterinare. Sunt două puncte de sacrificare, temporar deschise, la Tortomanu și Seimeni. Două piețe sunt la Constanța pentru comercializare – Tomis III și Piața Griviței”, a spus Ionuț Iusco, directorul DSV Constanța. El a mai spus că la nivelul județului au fost și sancțiuni, legate de modul de vânzare a animalelor, fără autorizație. A mai adăugat că a fost și un caz de animal neindenficiat care era văzut în condiții improprii.
 

 
„CJPC Constanța a efectuat controale la alimentele care fac obiectul sărbătorilor pascale, încă de la începutul lunii aprilie. Ținând cont de faptul că am avut și la nivel de ANPC zi cu control la ouă, zi cu produse de patiserie. Pot să zic că au fost cel puțin 20 de invitații pe săptămână. Principalele deficiențe s-au găsit pe unitățile de patiserie – cofetărie. Acolo sunt probleme cu spațiile de igienizare, nu sunt igienizate conform, amestecă ouăle cu alte materii prime”, a spus Ecaterina Scânteie, de la conducerea Protecției Consumatorilor. A mai adăugat că trei unități au avut măsura de oprire temporară de prestare servicii, dintre care una încă nu este deschisă.
 

 
Poliția pregătește peste 300 de polițiști de Paște, iar în noapte de Înviere vor participa peste 350 de polițiști. 



De 1 Mai, vor fi zilnic peste 250 de polițiști, zilnic, pe stradă.



PRECIZĂRI:
 
 Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Prefectul Silviu Coșa anunță măsurile specifice Sărbătorilor Pascale și perioadei de 1 Mai, la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii