Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:38 10 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au început lucrările la sensul giratoriu din Slobozia spre Constanța

ro

09 Dec, 2019 09:35 1276 Marime text
Lucrările de amenajare a sensului giratoriu de la ieșirea din Slobozia spre Constanța au început. Muncitorii au ieșit cu utilaje în teren și, astfel, s-au făcut săpături în vederea lărgirii părții carosabile, informează adevarul.ro
 
Conform managementului de trafic întocmit de către Poliţia Rutieră, au fost luate măsuri pentru siguranţa circulaţiei.
 
Zona de lucru a fost semnalizată corespunzător, fiind amplasate indicatoare rutiere pentru limitarea vitezei.
 
În această etapă a lucrărilor nu va fi afectată circulaţia rutieră.  
 
Termenul de execuţie a lucrărilor la sensul giratoriu este de 12 luni însă, dacă vremea va fi favorabilă, constructorul preconizează finalizarea proiectului în primăvară, spun reprezentanţii Primăriei Slobozia.
 
CNAIR şi Municipiul Slobozia au semnat un parteneriat prin care într-un an se vor realiza două sensuri giratorii în zona de est.

Un nod rutier important în care foarte des se produc tamponări şi accidente cu victime din pricina aglomeraţiei şi proastei semnalizări rutiere.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii