Atenționare de călătorie în Bolivia. Stare de urgență, blocaje rutiere, proteste!
Atenționare de călătorie în Bolivia. Stare de urgență, blocaje rutiere, proteste!
21 Jun, 2026 13:49
ZIUA de Constanta
177
Marime text
177
Marime text

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Statului Plurinațional al Boliviei că începând cu data de 20 iunie 2026 a fost declarată starea de urgență pentru tulburări interne pe întreg teritoriul național al Statului Plurinațional al Boliviei pentru o perioadă de 90 de zile.
Astfel, potrivit unui comunicat al MAE, pe fondul manifestațiilor care au loc, se înregistrează un număr semnificativ de blocaje rutiere, inclusiv pe principalele căi de comunicație care asigură legăturile cu orașele La Paz, Cochabamba și Sucre. Situația afectează transportul de persoane și mărfuri, aprovizionarea cu combustibil și funcționarea unor servicii esențiale.
De asemenea, accesul rutier către anumite aeroporturi, inclusiv Aeroportul Internațional El Alto, poate fi perturbat temporar.
În vederea restabilirii ordinii publice au fost suspendate temporar următoarele drepturi și libertăți: libertatea de deplasare, libertatea de circulație, libertatea de tranzit și libertatea de întrunire. Intervențiile forțelor de ordine pentru deblocarea unor drumuri au fost însoțite de incidente violente soldate cu victime și răniți.
Se recomandă manifestarea unei atenții sporite și evitarea deplasărilor în departamentele La Paz, Cochabamba, Oruro, Potosí, Chuquisaca și Santa Cruz, precum și planificarea unui timp suplimentar considerabil pentru accesul către aeroporturi, având în vedere posibilitatea apariției unor blocaje rutiere fără avertisment prealabil.
Totodată, se recomandă menținerea unor rezerve suficiente de numerar, apă, alimente, medicamente și combustibil, precum și evitarea zonelor în care au loc manifestații și blocaje.
Cetățenii români sunt sfătuiți să nu încerce traversarea blocajelor rutiere și să nu participe la proteste, existând riscul producerii unor incidente sau confruntări, și să respecte instrucțiunile autorităților locale.
Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență pe teritoriul Boliviei, pot apela numărul de urgență al Ambasadei României la Lima: +51 999 908 478. Totodată, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al misiunii diplomatice: +51 1 440 93 96.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://lima.mae.ro și https://mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte informat” (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro , https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Citește și
Ministerul Afacerilor Externe continuă demersurile pentru cetățeanul român condamnat la 15 ani de detenție în Rusia
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


