Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:46 16 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție la cremele „miracol” care circulă pe rețelele de socializare! Avertizarea unui medic dermatolog

ro

16 Nov, 2025 08:54 174 Marime text







Așa-numitele „creme-minune”, care promit să vindece simultan până la șapte probleme ale tenului, pot reprezenta nu doar risipă de bani, ci și un pericol real pentru piele. Un medic dermatolog avertizează că unele dintre aceste produse pot provoca reacții severe dacă sunt folosite fără recomandare de specialitate.

Fenomenul suplimentelor și al produselor cosmetice cu efecte miraculoase, cândva vândute la telefon, acum la un click distanță – nu doar că persistă, ci atrage tot mai mulți oameni în capcana reclamelor înșelătoare. Escrocii profită de popularitatea promisiunilor „rapide și garantate”, iar utilizatorii riscă să plătească scump încrederea acordată, potrivit știripesurse.ro.

Medicul dermatolog Ana Goanță a atras atenția, într-o intervenție în direct la postul B1 TV, că specialiștii întâlnesc din ce în ce mai des în cabinete pacienți care prezintă complicații – arsuri, alergii, iritații - în urma folosirii diverselor creme achiziționate din surse nesigure.

Astfel de complicații își găsesc de obicei rezolvare, însă sunt și produse care afectează mult mai profund organismul, cum este cazul cremelor incriminate de o pacientă care a ajuns la spital cu alergii și o afectare hepatică gravă din cauza unei creme care conținea clorură de mercur amoniacală. 


Medicul Ana Goanță a precizat că „mercurul în microdoze poate fi folosit în industria pharma, dar acest lucru trebuie să fie indicat pe etichetă și trebuie să fie strict la indicația medicului utilizarea acestui produs”. 

„Ce ține de mercur, arsenic, uleiuri esențiale, acestea fac parte în primul rând din chimia industrială și mai puțin din industria produselor de îngrijire a tenului”, a arătat medicul. Prezența elementelor de acest tip în creme poate da efecte adverse nu doar sub formă de iritații și arsuri, care se tratează la dermatologie și teoretic nu lasă nicio urmă asupra sănătății, dar pot să apară și dereglări majore ale sistemului imunitar și endocrin, a atras atenția medicul.

Reducerea petelor în decurs de 3 zile, primul semn de alarmă

Atunci când prin folosirea unui produs ți se promite un efect extraordinar prin acțiunea unei substanțe active ar trebui, de fapt, să ne întrebăm ce este în neregulă.



„De exemplu, reducerea petelor în decurs de 3 zile - acesta este primul semn de alarmă, sau reducerea acneei, sau acele creme-minune care sunt „7 efecte, o singură cremă”. În cel mai bun caz aceste produse nu vor face nimic. În cel mai rău caz, cum vedem și în cazul pacientei respective, se poate ajunge la urmări grave”, a arătat medicul.

Un alt lucru care ne-ar putea ajuta să facem alegerile corecte, atrage atenția medicul Ana Goanță, este să analizăm de unde vine mesajul.

„Atenție mare la cine aduce acest mesaj. De obicei, profesioniștii din domeniu, (...) sau din domeniul farmacologiei, nu sunt foarte vehemenți și foarte puși pe a vinde ceva în online. De obicei asta fac persoanele care nu sunt nici autorizate și nici nu au cunoștințe în domeniu”, a mai precizat medicul.


Citește și
O pastilă „minune” a făcut furori pe Tik Tok în Rusia. Efectele ei secundare sunt grave
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii