Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:36 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunț important al CFR Călători! Cum vor circula trenurile la noapte, după trecerea la ora de iarnă

ro

28 Oct, 2023 15:24 1096 Marime text
Foto: Facebook/Sorin GrindeanuCFR Călători informează că începând din 29 octombrie 2023, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM.

Potrivit CFR Călători, trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

„În noaptea de 28/29 octombrie 2023, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 29 octombrie 2023, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare“ - au mai precizat reprezentanții CFR Călători.


Informații actualizate despre circulația trenurilor:
  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din gări publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web  din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Cluj Napoca, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul din staţii.
Despre CFR Călători:

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Citește și: 

În acest weekend se trece la ora de iarnă! Duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii