Angajaţii de la Protecţia Copilului şi-au luat banii

06 Dec, 2008 02:24
ZIUA de Constanta
732
Marime text
732
Marime text
După ce au pichetat
de două ori Prefectura, scandând „Voi primiţi fripturi, noi promisiuni",
salariaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia
Copilului Constanţa au primit banii.
Într-un final, munca personalului instituţiei a fost răsplătită în urmă cu câteva zile. Petre Dinică, director executiv al DGASPC Constanţa, spune că a primit, printr-o Hotărâre de Guvern, patru milioane de lei, în loc de 22 milioane lei, cât ar fi fost necesar. Banii vor ajunge fix pentru plata salariilor angajaţilor pe octombrie şi noiembrie, iar achiziţionarea utilităţilor sau plata furnizorilor nu va fi, încă, posibilă. Potrivit lui Dinică, instituţia nu a mai avut bani să plătească furnizorii de o lună şi jumătate.

Tags: DGASPC Constanța
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi