Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:55 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ana Yacht Club SRL, firma care deţine hotelul Europa din Eforie Nord, a fuzionat cu Ana Hotels SA

ro

26 Aug, 2019 00:00 3104 Marime text
Acţionarii societăţii Ana Hotels SA s-au întrunit pe data de 7 iunie 2019 în Adunare Generală Extraordinară. Deciziile luate au fost publicate în Monitorul Oficial al României.
 
Aceştia au decis fuziunea prin absorbţia de către societatea Ana Hotels SA (societatea absorbantă) a societăţii Ana Yacht Club SRL, cu sediul în Eforie Nord, Hotel Europa. De asemenea, data de 31 decembrie 2018 a fost stabilită ca dată de referinţă a situaţiilor financiare ale societăţilor participante la fuziune, care vor fi folosite pentru a se stabili condiţiile fuziunii. Având în vedere prevederile art. 2432(5), art. 2433(5) şi art. 2434 din Legea societăţilor nr. 31/1990, s-a decis renunţarea la examinarea proiectului de fuziune de către experţii desemnaţi de judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerţului şi renunţarea la întocmirea de către aceşti experţi a raportului conform articolului 2433 din Legea societăţilor nr. 31/1990. Consiliul de administraţie al societăţii a fost mandatat să întocmească proiectul de fuziune.
 

Ana Hotels SA, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 1993, firma are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 4.506.400 de lei, integral vărsat, compus din 10.480 de acţiuni. Valoarea unei acţiuni este de 430 lei. Ana Hotels SA este controlată de acţionari persoane juridice Megapearl Limited, din Nicosia, cu / 90% din capitalul social, şi Athenee Palace SA, din Bucureşti, cu 10% din capitalul social. Persoane împuternicite ale companiei, care se ocupă de hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, sunt: Martin Didier Denis Pierre - vicepreşedinte consiliu de administraţie, Copos Elena - membru în CA, Constantinescu Simona - director general, Schillings Christine Marie B. - director, Gal Carmina- Nicoleta - director general hotel - punct de lucru - complex Ana Hotels- Poiana Braşov, hotel restaurant sport, Poiana Bradu, Tasie Iuliana - director general hotel - punct de lucru - hotel Europa şi centrul de sănătate Ana Health Spa, Gieringer Rainer - director general, Dapas Consulting SRL - preşedinte CA, reprezentat prin Pascariu Corneliu-Dan. Cenzor este Deloitte Audit SRL, reprezentat prin Mirea Ioana Alina.
 
În anul fiscal 2016, societatea cu 951 de salariaţi a declarat un profit de 22.030.027 de lei şi o cifră de afaceri de 141.268.817 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, compania cu 592 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 145.128.387 de lei şi un profit de 24.401.727 de lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 555 de salariaţi, cifră de afaceri de 153.567.903 lei şi un profit de 33.237.141 de lei.
 

Ana Yacht Club SRL, în datele Registrului Comerţului

 
 
Înfiinţată în 2004, firma are sediul social în Eforie Nord, strada Republicii, hotel Europa. Capitalul social subscris, de 900.000 de lei, integral vărsat, este compus din 9.000 de părţi sociale. Ana Yacht Club SRL este controlată de Ana Hotels SA. Simona Constantinescu este administratorul firmei, care se ocupă de activităţi recreative şi distractive.
 
În anul fiscal 2015, firma cu zero salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 57.721 de lei şi un profit de 32.229 de lei. În anul fiscal 2016, firma cu zero salariaţi a declarat cifră de afaceri de 57.939 de lei şi un profit de 36.099 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 este următoarea: un salariat, cifră de afaceri de 58.848 de lei şi profit de 11.911 lei.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii