Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:11 06 10 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ
a

Amendă uriașă pentru o societate din județul Constanța. Ce au stabilit polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări

ro

23 Sep, 2022 15:50 785 Marime text
Imigrări. Poliţiştii de imigrări din Prahova au organizat o acțiune pe raza de competență, având ca scop prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a cetățenilor străini. O societate comercială a fost sancționată cu amendă în valoare 130.000 de lei.
 
Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Imigrări, activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a cetățenilor străini  reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.
 

„Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Prahova, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, au desfăşurat, la data de 19 septembrie a.c., o acţiune pe linia prevenirii și combaterii muncii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competenţă, ocazie cu care au fost verificați mai mulți angajatori cu privire la respectarea legislației.
 
În urma activităților întreprinse, la o societate comercială au fost depistați 16 cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani, 15 din Turcia și unul din Siria.
 
Din verificări a reieșit că cetățenii străini au intrat legal în România, în scop de muncă, iar 13 dintre aceștia, toți din Turcia, desfășurau activități lucrative la o societate comercială din județul Prahova, în alt domeniu decât cel prevăzut în avizele de muncă, obținute inițial de societatea angajatoare din județul Constanța“ - au mai precizat reprezentanții IGI.

 
Pentru nerespectarea prevederilor OG nr.25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, la data de 22 septembrie a.c., societatea comercială angajatoare a fost sancționată cu amendă în valoare de 130.000 lei (10.000 lei pentru fiecare persoană identificată).
 
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii