Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:37 17 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandra Căpitănescu, care s-a clasat pe locul al treilea la Eurovision 2026 a revenit în România. Ce a declarat artista

ro

17 May, 2026 18:49 149 Marime text
Foto: Facebook/Alexandra CăpitănescuAlexandra Căpitănescu, care s-a clasat pe locul al treilea la Eurovision 2026, cu piesa "Choke Me", a declarat, duminică, că performanţa obţinută se datorează tuturor celor au sprijinit-o, iar România a demonstrat că poate fi un popor unit care îşi sprijină talentele, conform Agrepres.ro

"Ştiu mai bine să cânt la microfon decât să vorbesc. Vă mulţumesc pentru că sunteţi aici şi unii dintre voi aţi fost (...) de la început, de când nu ne ştia nimeni, de când ne chinuiam să ne bage lumea în seamă. (...) A fost o experienţă extraordinar de frumoasă, dar şi foarte grea. (...) Am luat locul trei, dar am fost pe locul doi la public, ceea ce înseamnă că suntem 'câştigătorii inimilor'. E foarte subiectivă sau obiectivă treaba asta cu dat note muzicii şi artei, dar eu cred cel mai mult în ceea ce simte publicul. Intuiţia publicului e cea mai puternică. (...) Singuri n-am fi reuşit să facem performanţa asta", a spus Alexandra la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", la revenirea în ţară.


Ea a mărturisit că este "copleşită" de emoţii şi că, alături de echipa sa, o aşteaptă multe concerte.

"Au fost atâţia oameni de acasă care ne-au sprijinit, familiile, fanii noştri, persoanele care ne-au votat, România. România a demonstrat, în momentul de faţă, că poate fi un popor unit, un popor care îşi sprijină talentele", a adăugat Alexandra Căpitănescu.


***
Bulgaria a câştigat, în premieră, cea de-a 70-a ediţie a Eurovision 2026, fiind urmată de Israel şi România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu, care a obţinut 296 de puncte, în finala care s-a desfăşurat sâmbătă seara la Viena.

Pe scena de la Viena, Alexandra Căpitănescu a fost însoţită de Bogdan Stoican (chitară), Matei Mihail Cohal (chitară bass), Thomas Cârcotă (pian) şi Luca Alexandru Şofron (tobe). 

Agrepres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii