Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:34 10 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța revine la viață! S-a deschis cursa Constanța-Istanbul. Ce urmează

ro

03 Apr, 2021 00:00 2381 Marime text
  • Vineri, 2 aprilie, a avut loc prima cursă Istanbul-Constanța
  • Va fi posibilă organizarea de citybreak-uri în Turcia, începând de luna aceasta
  • Prețul unui bilet dus-întors va fi de aproximativ 150 de euro, conform reprezentantului Turkish Airlines
 
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța și Turkish Airlines Constanța au organizat vineri, 2 aprilie 2021, de la ora 9:10, o conferință de presă pentru redeschiderea rutei Istanbul – Constanța – Istanbul. Prezenți au fost directorul aeroportului, Bogdan Ionuț Artagea, subprefectul Constanței, Secyl Suliman, secretarul de stat în Ministerul Energiei, George Niculescu, care a fost și prefect al județului Constanța, Florin Goidea, directorul Administrației Porturilor Constanța, Anton Traian Antoniadis, Corina Martin, Cristian Bărhălescu, cât și reprezentanții Turkish Airlines.
 
 
Evenimentul a început cu aterizarea avionului, care aducea 13 pasageri la Constanța, fiind prima cursă după redeschidere. La plecare, s-au îmbarcat 57 de pasageri. Plecarea de pe aeroportul din Constanța se face în fiecare vineri de la ora 10:25, cu oră de sosire la Istanbul la 11:35. Returul este vinerea sau duminica, vinerea cu plecarea din Istanbul la 8:30 și sosire la Constanța la ora 9:35, iar duminica plecarea de la turci se face la ora 20:30, cu sosire în România la 21:35.
 

„Suntem pregătiți să îi însoțim pe români oriunde în lume”

 
Ahmet Akpînar, manager general pe România la Turkish Airlines a precizat că este entuziasmat de redeschiderea colaborării între aeroportul de la Mihail Kogălniceanu cu Turcia. Acesta a precizat că dorește să mărească frecvența curselor companiei Turkish Airlines pe aeroportul de la Constanța. Momentan, prețul biletului dus-întors se situează undeva în jurul prețului de 150 de euro.
 
„România, în Estul Europei, este cea mai importantă țară pentru Turkish Airlines. Constanța este un oraș istoric și suntem siguri de potențialul orașului și a României. Suntem pregătiți să îi însoțim pe români oriunde în lume. Vom opera, la început, două zboruri pe săptămână și vom mări capacitatea în timp.
 
Operăm în trei orașe, inclusiv în Constanța, iar pe termen lung dorim să operăm și în alte orașe, însă, momentan, din cauza pandemiei, vom încerca să revenim la capacitatea normală de operare. Capacitatea unui zbor este de 150 de euro/persoană. Zburăm în 120 de țări, iar pasagerii vor putea să găsească legături din România către tot  globul. Prețul unui bilet Constanța-Istanbul va fi în medie de 150 de euro, dar în timp se vor aplica inclusiv promoții”, a spus Ahmet Akpînar, manager general pe România la Turkish Airlines.

 

„Sperăm să se aprobe și cursa de Tel Aviv și va fi un nou început”

 
Directorul aeroportului Mihail Kogălniceanu, Bogdan Ionuț Artagea, a punctat că dorește renașterea hubului de la Constanța, prin redeschiderea curselor de la 1 mai cu Londra, reluarea curselor interne și găsirea de noi soluții de conexiune în Europa și Asia.
 
„Prima cursă cu Turkishul pentru Istanbul înseamnă mult pentru că știm foarte bine că Istanbulul este un hub foarte mare. Putem zbura oriunde în lumea asta din Instanbul. Este meritul domnului Armand, directorul general de la Turkish. Înseamnă foarte, foarte mult. O să putem să atragem și alte curse. Știm că Wizzair va relua cursele după 1 mai. Avem și curse stabilite pentru Cluj, suntem în discuții avansate cu foarte multe companii pentru a avea internele în vara asta. Sperăm să se aprobe și cursa de Tel Aviv și va fi un nou început. Totul este foarte greu din cauza pandemiei. Sperăm să repornim motoarele pe aeroport și să se zboare cât mai mult. Se merge cu test PCR momentan, sperăm ca în Turcia să se poată călători fără aceste condiții. Avem aceste promisiuni.

 
Frecvența este una extraordinară. Se începe cu două frecvențe pe săptămână – vinerea și duminica, numai că sunt ore foarte, foarte bune – 10 dimineața pleacă de aici spre Istanbul vinerea și se întorc în jurul orei 22.00. Este un orar foarte bun că de acolo vor putea prinde destinații din America și Asia. Au posibilitatea ca în timp redus să poată să zboare spre aceste destinații. Se dorește mărirea numărului de curse pe săptămână, se dorește inclusiv să se pună o nouă rută, Antalia. Compania aeriană a trimis frecvența – va fi duminica. Încă nu știm ce agenții sunt în spatele la acest zbor, știm doar de Paralela45. Începe în iunie și se termină în septembrie.
 
Odată cu începerea cursei cu Istanbul, putem spune că revenim la o normalitate și ne dorim ca această normalitate să se înmulțească. Mai sunt curse precum Londra, va reîncepe curând. A fost blocată cursa până pe 1 mai. Programul de vară arată trei frecvențe pe săptămână. Va fi Clujul, la mijlocul lui iunie începe și avem discuții pentru Timișoara, Oradea, Satu Mare. Discutăm pentru crearea unei linii Constanța-Satu Mare-Viena și Constanța-Satu Mare-Munchen, cu 2 frecvențe pe săptămână. Suntem în discuții avansate. Avem promoții la numărul de curse, să fim atractivi”, a punctat directorul aeroportului, Bogdan Ionuț Artagea.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii