Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 16 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administrația Națională a Penitenciarelor clarifică procedura concursurilor de angajare - „Totul se desfășoară transparent, conform legii”

ro

16 Oct, 2025 10:39 196 Marime text


În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind presupuse nereguli în organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din sistemul penitenciar, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a transmis un punct de vedere oficial. Instituția precizează că toate etapele acestor concursuri se desfășoară potrivit unui regulament strict, bazat pe principiile legalității, transparenței și egalității de șanse, fără posibilitatea de intervenție externă sau abuz de funcție din partea membrilor comisiilor.

Iată comunicatul integral de la ANP:

Cu privire la vehicularea, în spațiul public, a unor informații privind modul de organizare a concursurilor de ocupare a posturilor vacante în sistemul penitenciar românesc, raportat la rolul și atribuțiile președintelui în comisiile de concurs, Administrația Națională a Penitenciarelor face următoarele precizări:

Concursurile de ocupare a posturilor vacante se desfășoară conform unui regulament aprobat în baza statutului polițistului de penitenciare, iar procedurile și etapele aferente acestui proces sunt detaliate în concret, fără a lăsa loc de interpretare sau imixtiuni.

Rolul președintelui comisiei de concurs este stabilit strict, în raport cu legislația aplicabilă, asigurând respectarea legalității concursului, a principiului transparenței și egalității de șanse.

În ceea ce privește proba eliminatorie a interviului, precizăm că aceasta este înregistrată audio-video, iar înregistrările sunt stocate și pot fi puse la dispoziția oricăror instituții abilitate să cerceteze eventuale erori, în condițiile legii. Ghidul de interviu este elaborat în prima zi stabilită pentru desfășurarea acestuia, de către toți membrii comisiei, în baza cerințelor profilului profesional al postului scos la concurs, iar întrebările sau spețele sunt adresate de către toți membrii comisiei de concurs, cu excepția secretarului. Rezultatul acestei probe este admis sau respins, iar hotărârea, de regulă, este luată în unanimitate, de către toți membrii comisiei. In situația în care sunt opinii separate, acestea se consemnează în scris.

Pentru proba scrisă, subiectele sunt elaborate în ziua susținerii acesteia, exclusiv de către membrii specialiști în domeniul postului scos la concurs, președintele comisiei neavând nicio atribuție în acest sens. Totodată, corectarea lucrărilor se face doar de către membrii specialiști, fiecare lucrare fiind practic corectată de trei persoane diferite, în baza baremului de evaluare și notare.


Proba scrisă poate fi supusă contestației din două perspective, respectiv cea a contestării baremului de evaluare și notare, dacă este cazul, și cea a contestării modului de corectare a lucrărilor scrise. Contestarea rezultatului lucrării scrise se soluționează de către o nouă comisie, cu un nou președinte, care recorectează lucrarea în cauză, pe baza baremului de evaluare și notare, în condiții de confidențialitate. De asemenea, aceste lucrări sunt arhivate și păstrate, în condițiile legii.

O precizare deosebit de importantă este aceea că, pe tot parcursul procedurii de concurs, sunt invitați și desemnați să participe reprezentanții organizațiilor sindicale, în calitate de observatori, iar în situația în care aceștia constată nereguli, le consemnează în procesele-verbale aferente probelor de concurs.






Citește și:
Clarificări ANP privind incidentul informatic de la Penitenciarul Târgu Jiu – „Nu reprezintă o spargere a bazelor de date, ci o afectare temporară a confidențialității și integrității unor seturi de date”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii