4 iulie - Ziua Independenție Statelor Unite ale Americii. Mesajul premierului Bolojan - „Această zi reprezintă dorința de libertate și democrație”
4 iulie - Ziua Independenție Statelor Unite ale Americii. Mesajul premierului Bolojan - „Această zi reprezintă
04 Jul, 2025 10:30
ZIUA de Constanta
271
Marime text



Astăzi este o zi importantă pentru America! Pe 4 iulie, Statele Unite celebrează Ziua Independenței, cea mai importantă sărbătoare națională a Statelor Unite ale Americii.
În această zi, America sărbătorește adoptarea Declarației de independență de pe 4 iulie 1776, în care a fost declarată independența față de Regatul Marii Britanii.
Este o zi plină de semnificație, marcată prin bucurie, tradiții și recunoștință.
Cu acest prilej, premierul României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință față de sprijinul constant al Statelor Unite acordat țării noastre – „Parteneriatul Strategic dintre România și SUA oferă cooperării noastre o bază solidă, construită pe încredere, respect și obiective comune. În vremuri dificile, parteneriatele autentice devin cu atât mai valoroase.”, a spus Ilie Bolojan.
Mesajul integral transmis de premierul Ilie Bolojan
„Astăzi transmitem urările noastre de bine cu ocazia Zilei Independenței, cea mai importantă sărbătoare națională a Statelor Unite ale Americii.
Această zi reprezintă dorința de libertate și democrație, valori pe care România le împărtășește cu Statele Unite.
Parteneriatul Strategic dintre România și SUA oferă cooperării noastre o bază solidă, construită pe încredere, respect și obiective comune. În vremuri dificile, parteneriatele autentice devin cu atât mai valoroase.
Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al Statelor Unite și ne dorim să dezvoltăm în continuare această legătură importantă.
La mulți ani Statelor Unite ale Americii și poporului american!
La mulți ani prieteniei româno-americane!”
Citește și:
FOTOPremierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentantul Ambasadei SUA despre securitate și economie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii