17 profesori constănţeni, promovaţi pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional
17 profesori constănţeni, promovaţi pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional
12 Nov, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
3417
Marime text



Cine sunt

Selecţia cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional se află la runda a V-a. Începând cu anul şcolar 2012 - 2013, inspectoratele şcolare judeţene pot scoate anual la concursul de selecţie pentru dobândirea calităţii de membru al corpului naţional de experţi în management educaţional un număr de locuri de cel mult 5% din totalul posturilor didactice existente în judeţ, pentru care se organizează concursul. Potrivit metodologiei, la concursul de selecţie pentru dobândirea calităţii de membru al corpului naţional de experţi în management educaţional poate participa orice cadru didactic care îndeplineşte următoarele condiţii: face dovada acumulării a 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educaţional, este titular în învăţământ şi are cel puţin gradul didactic II sau titlul ştiinţific de doctor, a obţinut calificativul „foarte bine” în ultimii 4 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent, nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere sau de îndrumare şi control în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, nu a fost exclus, conform prevederilor art. 21, din Registrul naţional al experţilor în management educaţional.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii