Militarii romani raman in Irak pana la mijlocul anului
Militarii romani raman in Irak pana la mijlocul anului
In cursul zilei de azi Guvernul a ratificat, prin ordonanţă de urgenţă, Memorandumul de Înţelegere cu Executivul Republicii Irak privind statutul soldaţilor români prezenţi în această ţară în cursul anului 2009.
În ianuarie, cele două părţi au semnat acordul prin care 350 militari români sunt menţinuţi pe teritoriul irakian până la 31 iulie 2009. Prin Memorandumul semnat sunt reglementate tipurile concrete de operaţii şi activităţi non-combat pe care militarii români le vor desfăşura de acum înainte în Irak, în acord cu autorităţile de la Bagdad. Potrivit Mediafax, militarii români vor asigura sprijin umanitar şi medical în regiunile Tallil şi Bagdad şi vor desfăşura activităţi de instruire şi consiliere pentru membrii Forţelor de Securitate Irakiene. Soldaţii români, dislocaţi la Kout (175 km sud de Bagdad) şi Nassiriyah (350 km sud de capitală), se vor ocupa de logistică şi instruire.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp