Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:01 26 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce se mută activitatea de examinare de la ANR la Bucureşti

ro

03 Oct, 2012 01:17 4010 Marime text
anr_bucuresti_ANR_Navlomar.jpg„E mult mai logic şi mai ieftin. Se vor scurta anumite procese, anumite activităţi, în beneficiul navigatorilor şi al armatorilor", a declarat, ieri, Eugen Olteanu, directorul general al Autorităţii Navale Române (ANR). A fost prima declaraţie oficială pe marginea subiectului care a dat naştere, în ultimele zile, la o serie de controverse.

Olteanu a precizat că ANR, instituţie născută în urma fuziunii dintre Inspectoratul Navigaţiei Civile şi Regia Autonomă „Registrul Naval Român", a fost şi rămâne o instituţie care are întotdeauna grijă de clienţii săi.

„Partea de examinare s-a mutat la Bucureşti. Nu toţi navigatorii din România s-au născut sau trăiesc în Constanţa. Cel mai bun punct pentru o astfel de activitate este Bucureştiul, acolo e cel mai important nod de comunicaţii", a explicat directorul ANR. De asemenea, el a anunţat şi care este locul în care se susţin, de acum înainte, examenele ANR. Este vorba despre sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, etajul 11. Intrarea se va face prin poarta G a ministerului. Accesul în sediu se efectuează pe baza unei liste aprobate de ANR, listă care va fi comunicată Palatului CFR. Potrivit spuselor lui Eugen Olteanu, înscrierea se va putea face atât la Constanţa, cât şi la Bucureşti. „Sperăm ca pe viitor să se poată face în toate centrele zonale ale ANR", a specificat directorul ANR.

Întrebat de ce se mută partea de examinare a ANR la Bucureşti, Eugen Olteanu a declarat că a fost vorba despre cerinţe venite din partea navigatorilor din ţară şi că aceste cerinţe au fost luate acum în calcul. Pe lângă această activitate, şi partea de investiţii şi aprovizionare va fi mutată în capitală.

Cât despre evaluatori, Olteanu susţine că aceştia erau mai ales din Bucureşti, fapt pentru care în acest fel s-a rezolvat problema transportului acestora.

Chiar dacă cele două activităţi - partea de examinare şi investiţiile şi aprovizionarea - se mută în Bucureşti, toată conducerea ANR rămâne, deocamdată, la Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Adina 13 Nov, 2012 12:45 Pai dl. Olteanu nu sta in Bucuresti de vreo 4 ani?
  • Constanta 10 Nov, 2012 13:50 Deciziile luate de foame probabil ...
  • Marinaru 04 Oct, 2012 09:23 Cea mai mare prostie. 80% din navigatori sunt din constanta. Niste hoti ordinari.
  • Gigel-marinarul 03 Oct, 2012 08:55 ce dracu nu intelegeti ne aburesc astia cu 'au cerut-o navigatorii' nu a cerut-o nimeni stati linistit dar spagile trebuiesc controlate nu prea ajungeau la Bucuresti asta este ca sa inteleaga toata lumea