Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius - Caravana Ovidius la Tulcea

ro

24 Apr, 2013 18:10 1137 Marime text

Caravana Admiterii 2013 la Universitatea „Ovidius” din Constanța a avut astăzi, 24 aprilie, prima staționare, la Palatul Copiilor Tulcea.
Echipa Universității, condusă de rectorul prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, și formată din prorector Educație și Formare Continuă, prof.univ.dr. Gabriela Stanciu, prorector Strategie, dezvoltare instituțională și managementul calității, conf.univ.dr. Florin Anghel, directorul Direcției Editoriale, Carte Universitară și Relații Publice, conf.univ.dr. Aurelia Lăpușan, ec. Constantin Popescu, director Direcția Resurse Umane, studenți de la specializarea Jurnalism, membrii Biroului de promovare și relații publice, a fost primită de inspectorul școlar general Damian Dumitru. Inspectorul a arătat faptul că relațiile de colaborare dintre mediul preuniversitar din Tulcea și Universitatea „Ovidius” sunt strânse și de durată, majoritatea elevilor fiind studenți ai instituției de învățământ constănțene.
Peste 300 de elevi de la colegiile „Spiru Haret”, „Anghel Saligny”, Tehnic „Henry Coandă”, „Brad Segal”, liceele teoretice „Grigore Moisil”, „Ion Creangă”, de Arte „George Georgescu” au fost prezenți în sala mare a Palatului Copiilor la întâlnirea cu echipa de la „Ovidius”. Prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure a întreținut un dialog alert cu elevii, prezentând viața de student la Universitatea „Ovidius”, programele de studii adaptate pieței muncii, baza materială de care dispune universitatea, corpul profesoral și perspectivele carierei. Elevii au adresat numeroase întrebări legate de criteriile de admitere, condițiile de cazare din căminele universității, posibilitățile de practică, programa anilor de licență.
„Elevii au fost receptivi la mesajul transmis de echipa universității. După județul Constanța, din Tulcea provin cei mai mulți studenți ai universității noastre. Sunt elevi bine pregătiți, care după terminarea studiilor de licență, aleg să își continue studiile de masterat și doctorat tot la „Ovidius”. La întâlnirea de la Tulcea au fost prezenți și numeroși profesori, care au arătat faptul că universitatea noastră are notorietate, fiind una dintre primele opțiuni ale elevilor nu numai datorită distanței mai mici față de Constanța, ci pentru rezultatele obținute”, a declarat rectorul prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure. 
Cu prilejul caravanei la Tulcea, Biblioteca Universitară „Ovidius” a donat cărți pentru bibliotecile liceelor din oraș.
Caravana Admiterii 2013 va continua joi, 25 aprilie, de la ora 13.00, la Casa de Cultură Mangalia, și de la ora 16.00, la Casa de Cultură din Medgidia.

Biroul de promovare și relații publice,
24 aprilie 2013
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii