Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierea primul proiect tranzacționat cu succes în cadrul Proiectului „Bursa de proiecte”

ro

30 May, 2013 19:34 1054 Marime text
Astăzi, 30 mai 2013, rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, a premiat primul proiect tranzacționat cu succes pe platforma creată în cadrul Proiectului „Bursa de proiecte”. Proiectul, conceput de doi studenţi ai Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a fost denumit „All In One Manager”  (AIOM) și reprezintă un Data Management System ce permite administrarea fluxului de business indiferent de modificările ce au loc în ierarhia firmei. Scopul proiectului este acela de a eficientiza managementul unei companii. 
Odată cu decernarea diplomelor, rectorul UOC a subliniat faptul că acest proiect este o multiplă premieră: primul listat pe Portalul de proiecte și licitații, primul ce a avut parte de o evaluare completă în Platforma de evaluare, primul ce a primit cotație pe platformă, primul care a primit ofertă din partea unui agent economic și primul proiect tranzacționat cu succes. Pe lângă diplomele și suplimentele de diplomă ce atestă faptul că studenții au urmat și cursurile de formare din cadrul proiectului, rectorul prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure i-a premiat și cu o substanțială sumă de bani pe care studenții au văzut-o ca și pe un cadou de 1 iunie.  
Îndrumați de lect.univ.dr. Alexandru Bobe, de la Facultatea de Matematică și Informatică, studenții Marius Rusu - fondator și Andrei Miscu - co-fondator au dezvoltat pe baza nevoilor agentului economic Costin Sorici (administrator la Project Management Solutions) un Data Management System inovativ, ce va fi folosit pentru administrarea completă online a unui sistem educațional nou pentru preșcolari. Deoarece atât Marius, cât și Andrei sunt studenți la specializarea Informatică în anul I în cadrul Facultății de Matematică și Informatică, ei au fost ajutați cu sfaturi utile și de doi foști studenți ai aceleiași specializări, Valentin Teodoru și Florin Ciocan, ce au participat și la lansarea Laboratorului Bursei de proiecte, ocazie cu care s-au cunoscut. 
În tranzacționarea acestui proiect, un rol cheie l-au avut rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure, și ing. Laurențiu Sîrbu - Manager lider partener în cadrul proiectului, prin încurajarea constantă a studenților de a depune proiecte și, mai ales, prin susținerea în fața agenților economici a profesionalismului de care dau dovadă studenții UOC implicați în Proiectul „Bursa de proiecte”. 
Proiectul AIOM a trecut prin toate fazele, inclusiv prin cea de evaluare multiplă și a ajuns să fie listat pe Portalul de proiecte și licitații în data de 29 aprilie 2013. În data de 16 mai a.c., agentul economic a depus o ofertă pe care studenții au acceptat-o. În decursul acestei săptămâni, studenții s-au întâlnit și față în față cu agentul economic pentru a stabili data exactă de la care vor demara proiectul și, mai ales, pentru a-și strânge mâna ca o garanție suplimentară acceptării ofertei online.
Proiectul „Bursa de proiecte” are rolul de a dezvolta şi susţine cultura de tip inovativ - antreprenorial la nivelul universităţilor din România prin crearea unei platforme online, un spaţiu unde ideile şi propunerile de afaceri ale studenţilor să întâlnească potenţialul finanţator din mediul de afaceri. Proiectul se axează atât pe partea teoretică prin predarea unor cursuri privind mecanismele pieţelor bursiere, pe posibilităţile de promovare a proiectelor, cât şi pe partea aplicativă prin posibilitatea de a posta planuri de afaceri direct pe platforma bursei de proiecte. Proiectul „Bursa de proiecte” reunește în parteneriat Ministerul Educației Naționale - sub coordonarea managerului de proiect Simona Tănase, Universitatea Politehnica din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Novensys Corporation și Gold Agama Consulting.
„Bursa de proiecte” este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane şi se înscrie pe axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere”, în Domeniul major de intervenţie 1.2 - „Calitate în învăţământul superior”.


Biroul de promovare și relații publice,
30 mai 2013
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii