Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:46 17 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat - Universitatea Ovidius

ro

15 Apr, 2013 13:10 546 Marime text
Un nou premiu important pentru Universitatea „Ovidius” din Constanța: Diplomă de excelență pentru Facultatea de Arte în cadrul  Galei Instituţiilor de Arte, ediția a II-a, Brașov.  Eveniment organizat și realizat de Asociația Meridiane Socio-Culturale, prin Centrul Cultural Virtual „Artist pentru artă”, Gala a reunit sute de participanți din toate colțurile țării, reprezentanți ai peste 20 de instituții culturale (facultăți, licee, organizații, trupe s.a.).
Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” a prezentat un fragment din „Ursul”, de Cehov. Au evoluat studenții din anul III secția Artele spectacolului (Actorie), clasa regretatei lect.univ.dr. Diana Cheregi și asist.univ.dr. Clara Ghiuvelechian – Flavia Călin, Alida Lelia Ionescu, Dumitru Viziteu; coregrafia – Geta Răvdan (student anul I, secția Artele spectacolului coregrafie). Pornind de la studiul comediei, profesorii au reușit să le stimuleze tinerilor actori spontaneitatea, inițiativa, puterea de expresie. Studenții – actori au impresionat juriul Galei Instituțiilor de Arte prin evoluția antrenantă și dinamică.
Studenții premiați în cadrul Galei, alături de decanul Facultății, lect.univ.dr. Daniela Hanțiu, au fost felicitați de rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure.
„Facultatea de Arte, aplaudată la scenă deschisă la fiecare apariție, promovează studenții la diferite manifestări naționale și internaționale. Este o pepinieră a teatrelor sau altor instituții culturale de prestigiu. Universitatea „Ovidius” își îmbogățește palmaresul premiilor, iar studenții ne onorează cu distincții în toate domeniile de interes”, a declarat rectorul prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure.

Biroul de promovare și relații publice,
15 aprilie 2013

Ti-a placut articolul?

Comentarii