Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Agriculturii acopera firmele din industria carnii pe care OLAF le-a gasit vinovate de fraudarea fondurilor SAPARD

ro

27 Jul, 2010 16:48 1407 Marime text

Ministrul Agriculturii acopera firmele din industria carnii pe care OLAF le-a gasit vinovate de fraudarea fondurilor SAPARD

Grupul de Investigatii Politice (GIP) publica un document intern al Ministerului Agriculturii realizat in urma cererii Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF) de recuperare integrala a fondurilor nerambursabile SAPARD fraudate de firme din industria carnii din Romania.

In 20 iulie 2010 Traian Basescu a declarat ca din cele 211 proiecte SAPARD pentru industria carnii, 62 sint suspecte de fraudare, iar in cazul a 17 dintre ele OLAF a solicitat ca banii sa fie dati inapoi.

Ce nu a spus presedintele Basescu este ca autoritatile romane incearca sa musamalizeze fraudele comise de beneficiarii fondurilor SAPARD din industria carnii, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru considerind ca „solicitarea OLAF este disproportionata sau insuficient fundamentata”.

Documentul publicat de GIP este o adresa a directorului general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Mihai Vadan (care este si secretar general al PDL Dimbovita), destinata ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru. Adresa a fost inregistrata la cabinetul ministrului Agriculturii cu nr. 1513/08.04.2010.

Potrivit documentului, in cadrul investigatiilor referitoare la fraudarea fondurilor SAPARD in Bulgaria (investigatie care a dus la pierderea fondurilor europene de catre aceasta tara in 2008), OLAF a descoperit ca unele dintre firmele implicate in fraudele din Bulgaria aveau acelasi tip de legaturi cu beneficiari ai programului SAPARD din Romania.

Ca urmare, „OLAF a demarat pe parcursul anului 2008 o investigatie similara si in Romania asupra proiectelor care au prevazut achizitionarea de echipamente si utilaje in cadrul Masurii 1.1 «Imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole», Submasura 02 – Carne, produse din carne si oua”. In urma acestor controale, OLAF a constatat numeroase nereguli si fraude si a solicitat APDRP „ca intreaga suma platita in cadrul anumitor proiecte sa fie declarata neeligibila si inregistrata in Registrul Debitorilor”.

Pentru unele dintre fraudele constatate, OLAF a sesizat Departamentul National Anticoruptie, fara a pune insa vreun pret pe rezultatele anchetelor facute de procurorii DNA. Potrivit documentului Ministerului Agriculturii, „OLAF a solicitat in mod expres ca APDRP sa procedeze la recuperarea ajutorului financiar nerambursabil fara a astepta finalizarea investigatiilor DNA” si „indiferent de rezolutia DNA” (sublinierile apar in documentul original).

Desi potrivit OLAF „exista suficiente dovezi ca cele prezentate reprezinta nereguli grave”, APDRP considera „incorecta abordarea OLAF de recuperare integrala a intregului ajutor financiar nerambursabil” de la firmele implicate in fraudarea acestor fonduri. Afirmind ca „OLAF are o abordare stricta si aparent rigida in raport cu constatarile facute in urma controalelor efectuate”, APDRP acuza ca: - OLAF a tras concluzii „asupra aparitiei unei nereguli sau suspiciuni de frauda in baza unor verificari intreprinse de terte institutii din tarile furnizorilor de utilaje aflati sub investigatie (de ex. ZKA – Departamentul Vamal de Cercetare din Germania)”;
- OLAF nu a emis un raport de control privind investigatiile efectuate si a formulat concluzii inainte de finalizarea verificarii unor proiecte;
- OLAF nu asteapta finalizarea anchetei DNA;
- OLAF solicita recuperarea intregii sume acordate firmelor, dar oficialii Ministerului Agriculturii considera ca ar trebui recuperate doar „cheltuielile afectate de nereguli, acestea reprezentind o valoare mica in raport cu valoarea totala decontata in cadrul proiectului”.

Ca urmare, in ciuda solicitarii imperative si explicite a autoritatilor europene, APDRP refuza sa dea curs cererii OLAF. APDRP vrea sa se transforme intr-un cenzor al autoritatilor europene si sa dea curs doar
acelor solicitari OLAF pe care le considera „concludente”.

APDRP ii solicita ministrului Agriculturii organizarea unei intilniri in care sa li se explice reprezentantilor OLAF ca Romania nu poate sa respecte reglementarile europene. Potrivit APDRP, respectarea
legislatiei europene, adica „aplicarea stricta a masurilor dispuse de OLAF”, ar duce la „scaderea gradului de absorbtie a fondurilor alocate prin programul SAPARD” si la „prabusirea industriei alimentare din Romania”.

APDRP considera ca „datorita lipsei sau calitatii slabe a materialul probatoriu” pus la dispozitie de OLAF exista riscul ca APDRP sa piarda eventualele procese intentate de firmele de la care s-au recuperat
fondurile. APDRP „considera oportun” ca in cazul in care statul roman ar pierde procese cu firmele care au fraudat fondurile SAPARD, daunele sa fie „fie suportate integral din bugetul comunitatii europene”.

La data nominalizarii lui Mihail Dumitru pentru functia de ministru al Agriculturii, acesta a fost prezentat opiniei publice drept o persoana care a lucrat ca expert la Directia Generala Agricultura din Comisia
Europeana si care „cunoaste bine perspectivele europene ale agriculturii”. Daca Mihail Dumitru ar fi avut cea mai mica legatura cu perspectivele europene ale agriculturii, ar fi trebuit sa il demita imediat pe Mihai Vadan de la conducerea ADPRP pentru refuzul acestuia de a da curs solicitarii OLAF de a recupera fondurile obtinute fraudulos de firmele din industria carnii.

Dimpotriva, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a solicitat Directiei Juridice a Ministerului Agriculturii „sa acorde asistenta juridica APDRP privind competenta OLAF de a solicita recuperarea debitelor in baza rapoartelor de control”.

In fine, in 9 aprilie 2010, Mihail Dumitru concluzioneaza ca OLAF bate cimpii. Intr-o rezolutie scrisa de mina si semnata pe care o pune pe ultima pagina a documentului intern, ministrul Agriculturii, arata ca
„concluzia este ca solicitarea OLAF este disproportionata sau insuficient fundamentata”.


27 iulie 2010

Mugur Ciuvica
presedintele GIP

Documentul care sta la baza acestei investigatii se gaseste pe blogul
Grupului de Investigatii Politice: http://blog.grupul.ro/

------------------------------------------------------------------------

Grupul de Investigatii Politice (GIP) deruleaza un program de
monitorizare a vietii social-politice si economice din Romania. In
cadrul acestui program,

http://grupul.ro/mailman/listinfo/gip

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii