Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:23 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România se îndepărtează de democrație

ro

29 Feb, 2012 20:21 628 Marime text

Filiala Constanța a Partidului Național Liberal consideră că, prin acceptarea funcției de șef al SIE, Teodor Meleșcanu a preferat să-și încheie cariera politică printr-o trădare, în locul unei ieșiri onorabile din scenă.

Ne ridică serioase semne de întrebare faptul că, până mai ieri, Teodor Meleșcanu vroia să fie candidatul USL la președinția Consiliului Județean Prahova și chiar a iscat discuții pe această temă în interiorul USL, iar acum a devenit exponentul actualei structuri de putere.

Mai mult, constatăm cu stupoare că, după ce a depus jurământul ca șef al SIE, Teodor Meleșcanu a vorbit la bilanțul MAI în calitate de senator și președinte de comisie parlamentară. Este inadmisibil ca un director de serviciu secret, indiferent că este în funcție de o oră sau de un an, să mai asume poziții politice și, mai mult, să vorbească despre procesul electoral. Într-o țară democratică și într-un stat de drept, din momentul în care cineva a acceptat nominalizarea pentru conducerea unui serviciu secret, ar fi trebuit să se abțină de la declarații politice. Este o chestiune de minim bun-simț democratic.

România seamănă din ce în ce mai mult cu un stat autoritar, în care primează instituțiile de forță, în care politicul și serviciile secrete se amestecă între ele. Din păcate, perpetuarea acestor practici și faptul că ele au intrat aproape în normalitate indică faptul că România se îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult de democrație.

29 februarie 2012 Departamentul de Comunicare PNL Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii