Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:25 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Florin Gheorghe - „Reorganizarea ANAF este dovada incompetenței USL”

ro

29 Nov, 2013 12:24 1019 Marime text
Ineficiența Guvernului Ponta își arată pe zi ce trece roadele. Măsurile luate de actualul guvern condus de USL nu mai miră pe nimeni, ci arată adevărata față a incompetenței. Lipsa de responsabilitate, ignoranța și nepăsarea sunt lucrurile care caracterizează actuala putere.

În acest context, deputatul PDL de Constanța, Florin Gheorghe, atrage atenția că, deși USL a luat măsura reorganizării ANAF, veniturile propuse a fi colectate pentru anul 2014 sunt mai mici. „Cunosc faptul că USL și-a asumat reorganizarea ANAF şi creşterea eficienţei structurilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice. Cu toate acestea, din simpla analiză a Proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2014 nu pot să nu remarc cel puţin două aspecte: veniturile anticipate pentru anul 2014 sunt de 32,9% din PIB, adică mai mici decât în anii 2013 şi 2012, iar măsurile fiscale ce se aplică de la 1 ianuarie 2014 ar trebui să aducă un aport substanţial la bugetul de stat; cheltuielile de protocol, pentru bunuri şi servicii sau pentru deplasări în străinătate au crescut cu 20% şi până la 200%”, a precizat Florin Gheorghe
În acest sens, deputatul constănțean a depus o interpelare la adresa ministrului finanțelor, Daniel Chițoiu: „Vă rog să explicaţi, domnule Ministru, de ce pentru anul 2014 vă propuneţi un nivel inferior al încasărilor bugetare şi care este justificarea majorării substanţiale a categoriei de cheltuieli denumite generic – cheltuieli de protocol – în contextul în care cheltuielile pentru investiţii au fost afectate negativ?” l-a întrebat Florin Gheorghe pe ministrul finanțelor publice.

Biroul de presă al deputatului
Florin GHEORGHE
Partidul Democrat Liberal
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii