PT Alba Percheziţii domiciliare – corupţie
PT Alba: Percheziţii domiciliare – corupţie
28 Jan, 2026 12:30
ZIUA de Constanta
107
Marime text
107
Marime text
C O M U N I C A T
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție. În cursul zilei de 28.01.2026, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împreună cu organe de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba –Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează percheziții domiciliare în 10 locații situate pe raza județului Alba, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, organele de urmărire penală beneficiază de sprijin din partea Serviciului pentru Acțiuni Speciale Alba și a Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom putea oferi detalii suplimentare.
Precizăm că efectuarea perchezițiilor domiciliare este o etapă procesuală reglementată în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


