Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:37 23 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România a înregistrat o nouă performanţă - peste 300 de milioane de euro din fonduri europene

ro

24 Feb, 2014 17:18 452 Marime text
După RECORDUL ABSOLUT de săptămâna trecută, când România a încasat într-o singură zi peste 830 de milioane de euro din fonduri europene, ţara noastră a înregistrat O NOUĂ PERFORMANŢĂ: a încasat încă 304,6 milioane euro, vineri, 21 februarie 2014.
 
Astfel, suma totală rambursată în cele două zile este de peste 1,13 miliarde de euro, semnificativ mai mare decât cea returnată în fiecare dintre primii 5 ani de exercitiu financiar (2007, 2008, 2009, 2010, 2011).
 
Vă prezentăm situaţia detaliată a sumelor încasate la nivelul programelor operaţionale:

 
Programul
Sumele rambursate în zilele de 20 şi 21 februarie 2014
Programul Operaţional Sectorial Transport 506,20 mil. euro
Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice  
482,65 mil. euro
Programul Operaţional Sectorial Mediu 123,76 mil. euro
Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 22,43 mil. euro
 
Reamintim că România a încasat, pe 20 februarie 2014, peste 830 milioane de euro de la Comisia Europeană. Aceşti bani rambursaţi într-o singură zi reprezintă un record absolut în istoria atragerii fondurilor structurale de coeziune către România. Sumele încasate în fiecare dintre anii 2007, 2008, 2009, 2010 si 2011 au fost mai mici decât cea încasată în zilele de 20 şi 21 februarie a.c.
 
În acest an, Comisia a rambursat ţării noastre peste 1,2 miliarde de euro în total. În 2013, România a încasat peste 2,88 miliarde de euro de la Comisie, comparativ cu doar 2,2 miliarde de euro în toţi anii din perioada 2007-2012.
Din mai 2012 şi până în prezent, rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a crescut de circa 4 ori – de la 8 procente la aproximativ 34%.
 
Şi în anul 2013, România a înregistrat recorduri în absorbţia fondurilor UE: a încasat sume mai mari de la Comisia Europeană decât în întreaga perioada 2007-2012.
 
O altă performanţă importantă a anului 2013 a fost evitarea dezangajării automate de fonduri: România nu a pierdut niciun euro datorită accelerării absorbţiei fondurilor europene alocate.
 
Mai reamintim că, în perioada actualului Guvern, s-au deblocat toate programele operaţionale pentru care Comisia Europeană sistase plăţile din cauza fraudelor şi neregulilor din trecut.

Ti-a placut articolul?

Comentarii