Zece străini legitimați de polițiștii de imigrări din Botoșani și două societăți comerciale au fost verificate, în cadrul unei acțiuni
Zece străini legitimați de polițiștii de imigrări din Botoșani și două societăți comerciale au fost verificate,
08 Sep, 2023 11:14
ZIUA de Constanta
573
Marime text

ZECE STRĂINI LEGITIMAȚI DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN BOTOȘANI ȘI DOUĂ SOCIETĂȚI COMERCIALE AU FOST VERIFICATE, ÎN CADRUL UNEI ACȚIUNI
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, rămân în continuare acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări din Botoșani, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului. Zece străini au fost legitimați și două societăți comerciale au fost verificate.
La data de 7 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani - Serviciul Ordine Publică, au desfășurat, la nivel județean, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.
În cadrul acțiunii au fost verificate două societăți comerciale cu domeniul de activitate alimentație publică.
Zece străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, au fost legitimați. Dintre persoanele legitimate, șase sunt din Nepal și patru din Pakistan.
Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, nefiind constatate încălcări ale legislației în domeniu.
Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii