Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Harghita - Buletin informativ Bilanțul misiunilor din primul weekend al lunii iulie

ro

05 Jul, 2021 16:00 566 Marime text
BULETIN  INFORMATIV
 
Bilanțul misiunilor din primul weekend al lunii iulie
 
În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari harghiteni au gestionat 24 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală de urgență, echipajele SMURD acționând pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 20 de persoane aflate în dificultate.
În afara acestor situații, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, precum și în alte 2 intervenții, în sprijinul comunităților: o misiune de deblocare/salvare persoană vârstnică blocată într-un apartament, în Miercurea Ciuc și o explozie, neurmată de incendiu.

Sâmbătă dimineața, 3 iulie a.c., echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție nr.3 Corbu și echipajul SAJ Borsec au intervenit prompt pentru acordarea primului ajutor în cazul unui bărbat, în vârstă de 65 de ani, atacat de urs, în satul Pintic, comuna Tulgheș. Pacientul prezenta multiple plăgi mușcate de urs, în zona abdominală, ochiului stâng, membrului superior stâng și coapsei drepte, iar după acordarea asistenței medicale de urgență, acesta a fost preluat și transportat, de un elicopter SMURD, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Sâmbătă seara, în jurul orei 20:20, trei echipaje de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de producție piese și accesorii pentru autovehicule, în municipiul Odorheiu Secuiesc.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta la tabloul electric și la canalul de cabluri electrice, cu posibilități de propagare la întregul atelier și vecinătăți. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de o oră. În urma acestuia, au ars: compresorul de aer comprimat, transformatorul electric, circa 50 ml de cabluri electrice și izolația acestora, 2 calorifere, 4 invertere, sistemul de climatizare; s-au degradat: un geam termopan, tencuiala pereților atelierului, pe o suprafață de circa 250 mp, țevile de la sistemul de climatizare, o presă CNC, precum și 30 buc. scuturi metalice (produse finite). Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un transformator electric defect. În urma intervenției prompte, s-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 230.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 55.000 lei.

Duminică seara, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, SVSU Praid și un echipaj SAJ au fost alertate în urma producerii unei explozii, ce a avut loc într-o casă de vacanță, din localitatea Praid. Din nefericire, în urma acesteia un copil, în vârstă de 9 ani și mama lui, de 43 ani, au suferit arsuri de gr. II și III, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Evenimentul nu a fost urmat de incendiu, însă  deflagraţia a distrus, în totalitate, parterul și mansarda casei, pe o suprafață de circa 30 mp. Cel mai probabil, explozia s-a produs din cauza unor acumulări de gaze.
Totodată, în perioada supusă raportării au fost transmise 13 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru asigurarea măsurilor specifice de autoprotecție şi avertizarea populației privind prezența animalelor sălbatice (urși), în localitățile Joseni (1), Băile Tușnad (9), Bălan (1) și Izvoru Mureșului (2).  
În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii