Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:54 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Giurgiu Patru incendii, săptămâna aceasta din cauza coșurilor de fum

ro

12 Jan, 2024 08:53 445 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 17 din 12.01.2024
 
Patru incendii, săptămâna aceasta din cauza coșurilor de fum
 
Casa unei familii din orașul Bolintin Vale a fost în pericol de incendiu, ieri, cel mai probabil din cauza coșului de fum. Este cel de-al patrulea caz înregistrat săptămâna aceasta, fie că vorbim despre coșuri sau burlane de evacuare a fumului deteriorate, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din apropiere.
Din fericire, ieri, fumul a fost observat la timp de proprietară, care a cerut ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că a ars funinginea din interiorul coșului de fum.
Informare preventivă
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:
  • curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
  • tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
  • îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
  • păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Material de informare preventivă: https://youtu.be/ixUc6UmdzHY  
 
 
Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii