Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:08 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Bihor Comunicat de presă - 09.12.2022

ro

09 Dec, 2022 12:20 732 Marime text
 Nr. 288 Oradea, 09.12.2022
 
COMUNICAT DE PRESĂ
Peste 700 de elevi bihoreni pregătiți de pompieri în această săptămână
    
 
 
Pompierii militari bihoreni continuă activitățile de pregătire a elevilor în domeniul situațiilor de urgență                          
 
 
În scopul protejării copiilor și tinerilor, prin formarea unor atitudini și comportamente adecvate înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență, pompierii militari bihoreni continuă acțiunile de instruire a elevilor, desfășurând săptămânal, zeci de activități de pregătire a acestora în școlile din județ.
 
Astfel, în această săptămână, pompierii Serviciului Pregătire Pentru Intervenție Și Reziliența Comunităților, Inspecției de Prevenire și Compartimentului Informare și Relații Publice din cadrul ISU Bihor, au desfășurat acțiuni specifice de informare și pregătire a peste 700 de elevi ai Colegiului Național „Onisifor Ghibu” Oradea,  Liceului Teoretic German „Friedrich Schiller” Oradea, Liceului „Don Orione” Oradea, Liceului de Arte Oradea și Liceului cu Program Sportiv „Bihorul” Oradea.
Pompierii militari le-au prezentat copiilor și adolescenților care sunt cele mai frecvente riscuri de producere a situațiilor de urgență la nivelul județului Bihor și le-au explicat modalitatea în care poate fi prevenită declanșarea acestora, învățându-i totodată,  modul în care trebuie să se comporte pentru  a-şi proteja viaţa şi  a-i ajuta pe cei din jur.
De asemenea, în cadrul acestor activități, pompierii bihoreni au distribuit elevilor și profesorilor, broșuri, flyere și pliante cu reguli și măsuri specifice de prevenire a situațiilor de urgență, aferente Campaniilor Naţionale de Informare şi Pregătire a Populaţiei: “RISC – Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale!”,  „RISC. Siguranţa nu este un joc de noroc!”, „RISC. Mai bine previi decât să nu fii!”, “Ai grijă la cea mai mare grijă-siguranța copilului tău” şi „Nu tremur la cutremur”.
          Totodată, întrucât Sărbătoarea de Crăciun se apropie, salvatorii le-au explicat elevilor cum să procedeze pentru a preîntâmpina aprinderea bradului, fapt ce ar putea conduce la incendierea locuinței, sfătuindu-i să nu-l orneze cu artificii sau lumânări aprinse. De asemenea, pompierii le-au recomandat copiilor și adolescenților să le spună părinților să verifice instalația electrică ornamentală  din punct de vedere al funcționării, înainte de a o monta, în cazul în care aceștia omit să o facă, iar în situația detectării unor defecţiuni să nu facă improvizaţii.
          Personalul ISU Bihor va continua activitățile de pregătire a elevilor și în perioada următoare.
 
 
 
OFIȚER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii