Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:31 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Bihor Buletin informativ - 11.07.2022

ro

11 Jul, 2022 14:36 663 Marime text
Nr. 153 Oradea, 11.07.2022
 
BULETIN INFORMATIV
Peste 60 de misiuni desfășurate de echipajele de stingere și de SMURD din Bihor, în weekend
 
 
În perioada 09 -10 iulie a.c., echipajele de stingere și echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au desfășurat 65 de misiuni, din care 14 intervenții pentru stingerea incendiilor, două misiuni de degajare a doi copaci doborâți de vânt pe carosabil, trei misiuni de asigurare a normelor de apărare împotriva incendiilor la accidente rutiere și peste 45 de intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență.
 
 
          Misiuni de stingere a incendiilor izbucnite în 14 localități bihorene
 
Începând de sâmbătă dimineața, ora 09.50, până în după-amiaza zilei de duminică, în jurul orei 15.40, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 14 incendii produse în județ, din care unul a izbucnit la un apartament de pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Oradea (unde forțele de intervenție au salvat trei persoane intoxicate cu fum și camerele locuinței), un alt incendiu a cuprins o baracă de pescuit din comuna Borș și alte 12 s-au produs la terenuri virane, terenuri agricole, pășuni și miriști situate în mai multe localități din județ.
Astfel, forțele și mijloacele de intervenție ale Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, Stației de Pompieri Ștei, Gărzii de Pompieri Sălard, Stației de Pompieri Aleșd, Stației de Pompieri Săcueni, Gărzii de Pompieri Tinca, Detașamentului de Pompieri Marghita, Stației de Pompieri Valea lui Mihai și Detașamentului de Pompieri Salonta  au fost mobilizate pentru stingerea a 12 incendii produse în Girișu de Criș, Brădet (comuna Buntești), Sălard, Hotar (comuna Țețchea), Diosig, Vintere (comuna Holod), Boianu Mare, Vășad (comuna Curtuișeni), Marghita, Salonta, Dumbrăvița (comuna Holod) și Avram Iancu, în cazul unora dintre aceste evenimente existând pericolul propagării flăcărilor la locuințe, culturi agricole și alte bunuri ale populației.
În urma incendiilor menționate, a ars o suprafață de peste 30 de hectare de vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș, de pe terenuri virane, pășuni comunale și livezi, iar în cazul incendiului izbucnit în localitatea Vășad, flăcările au cuprins circa 12 hectare de lanuri de grâu.
Pompierii militari au împiedicat propagarea incendiilor la gospodării și la culturi agricole, salvând din calea flăcărilor locuințe, anexe gospodărești și zeci de hectare cu lanuri de cereale.
 
Atenție la arderea vegetației uscate!
 
Cele mai multe din cele 12 incendii menționate, au fost, cel mai probabil, provocate de către cetățeni, prin arderea resturilor vegetale de pe terenuri și pășuni, fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
Pentru preîntâmpinarea acestor tipuri de evenimente, vă reamintim că utilizarea focului deschis fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor ori în condiții de vânt sau pe timp de noapte este interzisă.
De asemenea, subliniem, încă o dată, faptul că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obținerea acceptului de la Agenția pentru Protecția Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se respectarea cu strictețe a următoarelor măsuri:
• colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
• executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții  și  să  nu  afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
• curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de cinci metri;
• desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
• asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
• supravegherea permanentă a arderii;
• stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
 
Misiuni ale echipajelor SMURD BIHOR
 
Sâmbătă și duminică, 09-10 iulie a.c., echipajul de terapie intensivă mobilă și echipajele de pompieri militari paramedici ale SMURD Bihor au desfășurat 46 de misiuni în 29 de localități, intervenind pentru salvarea a șase victime ale unor accidente rutiere produse pe raza județului și a 40 de persoane care prezentau diferite probleme de sănătate: cefalee, hipertensiune arterială, plăgi, contuzii, fracturi, reacții alergice la înțepături de albine, traumatisme etc..
 
Persoană de contact
Ofițer Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii