Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:53 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Ialomița - Buletin de presă - 11.07.2023

ro

11 Jul, 2023 15:53 653 Marime text
                                                        Nr.  102185  din 11 Iulie 2023
 
 
 
INTERVENȚII ȘI ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR DIN IALOMIȚA
PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR
           
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, au reținut 5  permise de conducere și au constatat 8 infracțiuni.
 
În ziua de 10 iulie a.c., peste 70 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acționat, pe teritoriul întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
 
De asemenea, au fost organizate filtre rutiere atât în mediul urban cât și rural, pentru identificarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație, precum și în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze ale producerii accidentelor de circulație.
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 123 de evenimente, dintre care 119 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 8 infracțiuni, dintre care 3 contra persoanei, 3 contra patrimoniului și 2 infracțiuni la regimul rutier.
 
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 303 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 90.855 de lei.
 
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii